Memorialul Ipotești – Centru Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, oferit pentru debut, a fost inițiat la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu în anul 1998.
În baza propunerilor făcute de un juriu național – din care au făcut parte, consecutiv, Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Dan Cristea, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Ioan Holban, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian-Dan, Mihai Iovănel, Alex Goldiș − au fost premiați pentru debut, de-a lungul anilor, treizeci și trei de poeți: Doru Mareș, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Țupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duțescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ștefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici.
La a X-a ediție a premiului, poetul Gellu Dorian, care s-a ocupat cu organizarea a nouăsprezece ediții, a scos antologia „Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie «Mihai Eminescu» – OPERA PRIMA”.
Cu ocazia ediției XX, Memorialul Ipotești, în colaborare cu Casa de Editură „Max Blecher”, a editat a doua antologie – „Exerciții de neclintire”. Cu același prilej, Memorialul Ipotești a vernisat expoziția „Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie «Mihai Eminescu» – OPUS PRIMUM»”.
”Ne propunem, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezentăm, în ediția de duminică a rubricii, câte un laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum”,
Lucia Țurcanu, cercetător științific II, Memorialul Ipotești – Centru Național de Studii „Mihai Eminescu”
Bogdan Perdivară s-a născut pe 13 aprilie 1978 la Trușești, județul Botoșani. Și-a făcut studiile la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, unde a frecventat cenaclul „Suflet”, al cărui membru era și Dan Sociu.
A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În perioada ieșeană, a făcut parte din trupa „Blue Light District”, a debutat în revista „Timpul” (2003) și a frecventat Club 8, o grupare literară din care făceau parte Constantin Acosmei, Radu Andriescu, Michael Astner, Mirel Cană, Gabriel H. Decuble, Radu Pavel Gheo, Paul Gusbeth Tatomir, Dan Lungu, Ovidiu Nimigean, Radu Părpăuţă.
Între 2004 și 2007, Bogdan Perdivară a fost jurnalist, pe rând, la Cotidianul, Evenimentul Zilei, Le Monde Diplomatique. Din 2007 este traducător și consilier editorial.
A debutat editorial în 2004, cu volumul kilometri de pivniță (Editura Vinea, București), pentru care, în 2005, i s-a acordat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. Este prezent în antologiile: Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008), Editura AXA, Botoșani, 2010; Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (1999-2017), Casa de Editură „Max Blecher”, Bistrița, 2017.
Referindu-se la poezia din kilometri de pivniță, criticul Grațiela Benga observa că Bogdan Perdivară, „concepând lumea ca o «pivniță» (așadar, ca o subterană) dezgustătoare din care nu se poate smulge”, „își trăiește cu încordare inadecvarea și o maschează în plictis și oboseală ontologică. /…/ Om al subteranei, bâjbâind în obscuritatea unei realități ireversibil erodate și în confuzia unei conștiințe profund vătămate, poetul creionează o viziune a captivității în impuritate”.
am plecat din toate locurile până la urmă
n-a mai rămas din mine
decât scâncetul soneriei
răsunând între pereții unor apartamente goale
la periferie unde de departe
se aud bețivi chiuind ca la nuntă
și noaptea târziu e câteodată prea mult.
mă încordez asudat și sleit
să fac față la ceva greu
ca un camion mirosind a benzină
mare și rău tot timpul la pândă
… și până la urmă ce e realitatea?
mă întreabă prietenul meu ștefan
realitatea e atunci când suni la ușă
și fugi
întâi până la genunchi apoi
până la brâu apoi până la gât
până la dinți și
încă ceva timp după aceea.
(din kilometri de pivniță)
***
o femeie supraponderală o să vină-ntr-o zi la
ușa mea de mână cu un copil urât, o să se uite la mine cu ură
o să-și înfigă pumnul în șoldul cărnos și-o să zică uite, el e tati.
și-atunci, odată ce voi ști, n-ar trebui să-mi mai fie frică de toate astea,
ci mai degrabă de ce vor face după, de uriașul pitic de grădină post-viață, de
momâia care nu mi se-aseamănă, cu furtunul în mână
stropind garoafele veștede. fiindcă
așa mă vor ști generațiile, cu imensul furtun profilându-se în dreptul taliei,
așa voi fi cunoscut în stampe și-așa se vor țese tapiseriile.
copilul urât, îmbătrânit de-acum, o să recite de la un timp amintiri despre Tata.
albiile râurilor se vor muta și tancuri electrice, silențioase și economice
vor răscoli cenușa imperiilor.
și alte oase-și vor cere calciul și sângele altora va aduna în el fierul.
și-n mijlocul lumii piticul de grădină gigant, cu scufia trasă pe ceafă,
reprezentarea mea coșcovită, canonică, va face din mână spre stele.
(poem inedit, inclus în antologia Exerciții de neclintire)
***
pe lume sunt țâțe și guri, sunt abatoare și muzici. E bine
să te trezești impecabil, cu creierul alb, proaspăt, cu plămânii largi, cuprinzând
aerul precum prelata unui aerostat.
e-atât de bine să te-arunci la volan, să simți oftând
sub fund, ca o bășină suavă, tapiseria de piele.
În țesătura lumii, îngropată adânc, e o cămăruță,
toaleta îngustă a unui tren de navetiști, cu dâre de căcat pe pereți,
și-n ea tremură frica de pasul elastic al controlorului. știu drumul,
acolo vreau să ajung, în locul de dincolo de beteală,
dincolo de luminile palide, de ghearele nanoboților, unde trenul
se zguduie pe șine infinitezimale.
în adevăratul
matrix, în reflexia din dintele de aur al nașului,
unde se dă șpagă lumii.
(poem inedit, inclus în antologia Exerciții de neclintire)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
