Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să îi readucă în memorie pe poeții botoșăneni din toate timpurile, prezentând câte un medalion din „Galeria cu poeți”.
În data de 14 septembrie 2019, cu ocazie Zilelor Europene ale Patrimoniului, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, într-un parteneriat instituțional cu Primăria Botoșani a inaugurat, în parcul „Mihai Eminescu” din Botoșani, expoziția stradală „Poeți botoșăneni. Scriitori dincolo de Styx”.
Expoziția conține panouri cu medalioane biobibliografice ale 42 de poeți, trecuți pe malul celălalt al Styxului, care fie sunt născuți în Botoșani, fie au activat o perioadă în Botoșani, fie sunt laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, deveniți cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani: Mihail Cuciuran, George Tăutu, Samson Bodnărescu, Mihai Eminescu, Gheorghe din Moldova, Ioan N. Roman, Artur Stavri, Dimitrie Iov, Artur Enășescu, Alexandru Vițianu, Ion Pillat, Demostene Botez, Păstorel Teodoreanu, D.N. Teodorescu, Sașa Pană, Max Blecher, Dumitru Corbea, Haralambie Țugui, Lucian Valea, George Damian, Florin Vasiliu, Mihai Munteanu, Ion Crânguleanu, Doru Ionescu, Constantin Dracsin, Dumitru Țiganiuc, Vasile Constantinescu, Corneliu Popel, Valeriu Imbir, Emil Iordache, Lucian Alecsa, Horațiu Ioan Lașcu, Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanța Buzea, Emil Brumaru, Cristian Simionescu. (Lucia Țurcanu, cercetător științific II, Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”)
Ion Pilat s-a născut la București, pe 31 martie 1891, dar și-a petrecut o parte din copilărie în satul Miorcani (fostul județ Dorohoi; în prezent, Botoșani), proprietatea tatălui său, Ion N. Pillat, ceea ce îl va face pe poet să declare: „M-am considerat și mă consider moldovean, bineînțeles mai ales ca temperament poetic și ca tendință generală a firii mele adânci”. A făcut școala primară și trei clase gimnaziale la Pitești, continuându-și studiile la București și Paris. În 1913 obține licența în litere, iar în 1914, licența în drept, la Universitatea Sorbona. Debutează cu versuri în revista „Convorbiri literare” în 1911, îndrumat de Titu Maiorescu, iar în 1912 publică prima carte de poezii, Visări păgâne.
Ion Pillat revine la București în 1915. Aici desfășoară o bogată activitate literară: editează volumul Plumb al lui George Bacovia (1916); conduce revista „Flacăra”; editează, împreună cu Tudor Arghezi, revista „Cuget românesc”; traduce poeți francezii și germani. În anul 1936 este ales membru corespondent al Academiei Române și primește Premiul Național de Poezie. A făcut parte din gruparea „Gândirea”, reunită în jurul revistei cu același nume, condusă de Nichifor Crainic.
Între anii 1923 și 1938, Ion Pillat a reprezentat județul Dorohoi ca deputat în parlamentul țării.
Moare în seara zilei de 17 aprilie 1945, în urma unei congestii cerebrale.
În timpul vieții a publicat mai multe volume de poezie: Eternități de-o clipă (1914); Amăgiri (1914); Grădina între ziduri (1919); Pe Argeș în sus (1923); Biserica de altă dată (1926); Florica (1926); Limpezimi (1928); Caietul verde (1932); Scutul Minervei (1933); Poeme într-un vers (1936); Umbra timpului (1940); Balcic (1940); Împlinire (1942); Poezii, ediție definitivă în trei volume (1944).
Cele mai valoroase poeme ale lui Ion Pillat își trag seva „din poezia pământului natal, pe care îl redescoperă începând cu volumul Pe Argeș în sus” (Florin Șindrilaru). Face, în general, o poezie tradiționalistă, ce conține„evocări îmbătate de parfumul copilăriei” (Nicolae Manolescu), originală prin viziunea senină asupra universului rural, dar și prin armonia versurilor și „discreția lexicală, compozițională, figurativă”, mărturie a „aristocratismului funciar al scriitorului” (Mihai Zamfir).
Ctitorii
Acolo unde-n Argeș se varsă Râul Doamnei
Și murmură pe ape copilăria mea,
Ca Negru-vodă, care descălecând venea,
Mi-am ctitorit viața pe dealurile toamnei.
Prin viile de aur ca banii dintr-o salbă,
Pe al colinei mele împodobit pieptar,
Închis-am fericirea în strâmtul ei hotar
De nuci bogați în umbră, umbrind o casă albă.
Acolo,-n pacea nopții, pe drumuri de podgorii,
Am mers tăcut alături de carele cu boi,
Când neaua lunii ninge pe sălcii în zăvoi,
Când șopotește valea de cântecele morii.
Las altora tot globul terestru ca o minge,
Eu am rămas în paza pridvorului străbun,
Ca să culeg cu ochii livezile de prun,
Când alb Negoiul, toamna, de ceruri se atinge.
Și tot visând la vremea când înfloriră teii,
Pe când îmbracă țara al iernii alb suman,
Să deslușesc cum piere trecutul, an cu an,
Pe drumuri depărtate sunându-și clopoțeii.
Să stau, pe când afară se stinge orice șoaptă,
Privind cenușa caldă din vatra mea, de-acum,
Și să aud deodată cu-nfiorare cum
trosnește amintirea ca o castană coaptă.
Poeme într-un vers
Îmbrățișare
Suia o viță de-aur pe negrul chiparos.
Trecutul
În ochii verzi porți marea spălată de furtuni.
Tinerețe
Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei.
Zile și nopți
Trecură ciute albe și-ntunecați ogari.
Copilărie
O jucărie spartă găsită într-un pod.
Seară la Voroneț
La sfinții-n zugrăveală, amurgu-ngenunchea.
Bujori sălbatici
Pe ruguri verzi ard flăcări în inima pădurii.
Pescăruși
Din valuri spume albe au început să zboare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
