Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, oferit pentru debut, a fost inițiat la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu în anul 1998.
În baza propunerilor făcute de un juriu național – din care au făcut parte, consecutiv, Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Dan Cristea, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Ioan Holban, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian-Dan, Mihai Iovănel, Alex Goldiș − au fost premiați pentru debut, de-a lungul anilor, treizeci și trei de poeți: Doru Mareș, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Țupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duțescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ștefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici.
La a X-a ediție a premiului, poetul Gellu Dorian, care s-a ocupat cu organizarea a nouăsprezece ediții, a scos antologia „Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie «Mihai Eminescu» – OPERA PRIMA”.
Cu ocazia ediției XX, Memorialul Ipotești, în colaborare cu Casa de Editură „Max Blecher”, a editat a doua antologie – „Exerciții de neclintire”. Cu același prilej, Memorialul Ipotești a vernisat expoziția „Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie «Mihai Eminescu» – OPUS PRIMUM»”. (Lucia Țurcanu, cercetător științific II, Memorialul Ipotești – Centru Național de Studii „Mihai Eminescu”)
Liviu Georgescu s-a născut pe 7 aprilie 1958 în București. A absolvit Facultatea de Medicină Generală a Universității din București. A frecventat Cenaclul de Luni, condus de Nicolae Manolescu. A fost medic în România până în 1989. Din 1990, este azilant politic în SUA. În prezent, practică medicina internă în cabinetul său din New York.
A debutat editorial în anul 2000, cu volumul de versuri Călăuza (prefață de Nicolae Manolescu; Editura AXA, Botoșani), pentru care i s-a acordat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM.
Autor prolific, Liviu Georgescu a publicat până în prezent mai multe volume de poezie: Solaris (prefață de Nicolae Manolescu; Universalia Publishing House, New York, 2002); Ochiul Miriapod (Editura Cartea Românească, București, 2003); Orologiul cu Statui (Editura Dionisos, Botoșani, 2004); Piatră și Lumină (postfață de Gheorghe Grigurcu; Editura Paralela 45, Pitești, 2005); Nu am voie (postfață de Al. Cistelecan; Editura Paralela 45,Pitești, 2008); El (Editura Paralela 45, Pitești, 2010); Smulgerea zalei (Editura Paralela 45, Pitești,2010); Sau dincoace de Stix (Editura Paralela 45, Pitești,2011); Katanamorfoze (postfață de Al. Cistelecan; Editura Brumar, Timișoara, 2012); Ziua de dinainte (postfață de Mircea Martin; Editura Paralela 45, Pitești,2012); În umbra luminii (postfață de Mircea A. Diaconu, Editura Paralela 45, Pitești, 2014) ș.a.
Este prezent în antologiile:Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008)(Editura AXA, Botoșani, 2010); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (1999-2017) (Casa de Editură „Max Blecher”, Bistrița, 2017), dar și în alte câteva antologii în limba engleză, publicate în SUA.
Premii: Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2001) pentru volumul Călăuza; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (2004) pentru volumul Orologiul cu Statui; Premiul „International Library of Poets”, SUA (2002); Premiul Fundației Hyperion (2003); Premiul revistei Convorbiri literare pentru poezie (2004); Premiul revistei Poesis (2005).
Deși, biologic, face parte din generația optzeciștilor, Liviu Georgescu preia foarte puține elemente ale optzecismului în poezia sa. Plasat de critici între suprarealism şi expresionism (Nicolae Manolescu), între „romantismul funciar şi dicteul automat propriu suprarealismului” (Al. Cistelecan), poetul scrie mai curând o poezie care se află „la graniţa dintre pluralitatea «isme»- lor şi a formulelor literare (Daniel Cristea-Enache). Este o poezie ce înclină uneori spre escatologic, alteori spre revolta civică, o poezie „recuperatoare (a marilor mituri, a Istoriei cu majusculă, dar şi a existenţei individuale, conştiente sau inconştiente)” (Oana Cătălina Ninu), care copleșește prin lirismul abundent, prin vizionarism, prin revelarea exaltantă a angoaselor, dar și prin tensiunile de limbaj ce se nasc odată cu alăturările neașteptate dintre cuvinte și sintagme.
Psalm
Căzute se sfâșie între ele
fiarele care ne-au mâncat
și respirația lor este cuvintele noastre
trupurile noastre deșirate în vid
lângă păsări virgine
ca printr-o cutie de pian aleargă fiarele
ca printr-un lan de maci dărâmați
în cleștarul dimineții
devastează cu respirația lor aerul
în cochilii oglinzi ale cerului răsturnat
când lupul olog printre stele
hăcuiam nepătrunsul desimea
și păsările în cleștarul dimineții
rămânea doar cercul deschis
peste oglinda lupului răsturnat
rătăcind pieptănând
cu dinții lui întunericul
la vremea râmei încolăcite pe spirale strălucitoare
străbăteam respirarea ca pe un cuvânt nepătruns
hăcuiam desimea Ta Doamne
(din Călăuza)
Peisaj straniu
Luna jumătate închisă în cer
jumătate în tine rece și stranie –
te cațări pe stâncile ei și nu vezi nimic
doar îți rănești picioarele și sângerezi un sânge galben
din care cresc flori de soare artificiale
și acoperă cu pălăriile lor tot câmpul departe
plin de rumeguș și de stele
(poem inedit, inclus în antologia Exerciții de neclintire)
Privind în urmă
E alb și plouă și e galben și ninge peste casele uscate
închise în clipă fără nicio consecință
arborii maladivi la ferestre foșnesc
prin sufletul destrămat
și se dărâmă peste liniile de tramvai smulse de vânt
ca niște macaroane umplute cu piatră
și-apoi cad pe caldarâmuri și peste măselele de cristal
crescute din gingia unui animal preistoric
dărâmat pe spate cu picioarele în sus fâlfâind
ca aripile de libelulă.
E alb și plouă și e galben și ninge peste casele uscate
închise în clipa fără nicio consecință
rămasă cu profilul caligrafiat pe-o coală de pergament
privind în urmă la ceea ce ar fi putut fi.
(poem inedit, inclus în antologia Exerciții de neclintire)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
