Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să îi readucă în memorie pe poeții botoșăneni din toate timpurile, prezentând câte un medalion din „Galeria cu poeți”.
Discret în dezvăluirea datelor biografice și rezervat față de publicarea propriilor texte – astfel ar putea fi caracterizat poetul Merlich Saia.
Născut în 1982, în România (cum este indicat în toate prezentările), a debutat în 2014 cu volumul Garda de corp (Editura Tracus Arte, București), pentru care a fost distins cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2015), Premiul „Mihai Eminescu”, Chișinău (2015), Premiul „Mircea Ivănescu”, Sibiu (2015). Este prezent în volumul colectiv Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2017) – titlul este inspirat de unul dintre poemele sale.
Bogdan-Alexandru Stănescu citește poezia din Garda de corp în cheie psihanalitică, menționând că volumul se constituie, de fapt, într-un „un foarte lung poem” și „are un aspect profund dramatic, agonic, este o punere în scenă a relaţiei dintre Sine, Eu, Supraeu, într-un cadru şi o expresie profund expresioniste. Vocea poemului îi aparţine /.../ Eului, cel numit aici Garda de corp, paznicul febril al şefului (Sinele), relaţie simbiotică, subminată însă de pulsiuni, de evadări în lumea fantasmelor, punctată de apariţia fantomatică a femeii Alethea (adevărul), care ar putea juca foarte bine rolul Supraeului“. Grațiela Benga, la rândul său, înclină să vadă în volumul de debut al lui Merlich Saia „(și) legătura dintre realitate și latență (definibilă prin «ar fi putut să»)”, cele două neaflându-se obligatoriu „într-un raport de opoziție, cât într-o halucinantă prelungire”.
Este o oscilație continuă „între realitate și potențialitate, între supunere și revoltă, între afecțiune și agresiune” în această carte. Poezia este narativizată, iar „vulnerabilitatea, nevoia de protecție, de ordine, de autoconservare, paranoia și singurătatea paralizantă sunt doar câteva dintre coordonatele acestui discurs” (Anastasia Gavrilovici).
Poemele din Garda de corp se construiesc pe un joc al măștilor, al personajelor (unul dintre acestea fiind chiar Merlich Saia, de la care poetul își împrumută pseudonimul), numite de autor, într-un interviu din „Observator cultural”, „autoficțiuni”: „În poezie, «personajele» sunt autoficţiuni. Nu sunt «create», ci sunt (auto)ipostazieri fantasmatice.
Pe aceste personaje le poţi aşeza într-o lume grotescă, schizoidă, oricum ar fi ea, dar toate sfârşesc într-un naufragiu al sinelui (a se înţelege orice de aici). Faptul că nu m-am întâlnit niciodată cu Merlich Saia m-a făcut să-l întâlnesc. Să stau câteva ore cu el. Mergeam pe Autostrada Soarelui. El şi-a mişcat mâna. Eu am oprit. El a urcat. Am băut o cafea într-o benzinărie din care se vedeau nişte câmpuri uscate.
Părea cu adevărat Merlich Saia, părea învelit în numele lui. Întâi a fost numele, iar realitatea s-a ivit din aceste cuvinte, hipnotice pentru mine: Merlich Saia. Apoi ceva din mine nu s-a mai putut desprinde sau rupe de acest nume”.
(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)
*
viața șefului meu este cea mai importantă viață. mai importantă
decât toate celelalte. decât propria mea viață.
îl păzesc de treizeci și trei de ani și singur am înfruntat toate
primejdiile care l-au pândit de pretutindeni.
sunt într-atât de bun încât șefu habar nu are cât de multe
lucruri groaznice i s-ar fi putut întâmpla.
oricând sunt pregătit. îl feresc de toate primejdiile.
viața mea e doar în slujba lui. sunt garda de corp și știu cel mai
bine să am grijă de corpul care mă plătește.
*
se întâmpla să mă bucur știind că și eu fac parte din acele
câmpuri înghețate pe care atât de liniștiți și încremeniți le
privesc șoimii.
și apoi ajung aici într-un loc prea bine cunoscut cu gesturi atât
de familiare și totuși suspendate într-un aer prea rece de acum
și străin.
și nici nu mă bucur nici nu zic nimic ci doar aștept până când
nu se mai apropie nimeni și mi se face lehamite de mine și
când în sfârșit aerul se umple de viață obosesc și asta pentru că
așteptarea a avut prea mult timp.
*
nu am voie să mă mișc.
sunt mai nemișcat decât ar putea fi corpul mort al șefului.
exercițiile de neclintire ajută enorm mi-au spus. și când mi-au
spus le vedeam halatele albe și în spatele halatelor mii de dinți
de lapte crescuți din piele.
și pentru că sunt cu adevărat nemișcat nemișcate sunt și
gândurile mele. așa nu mai doare nimic.
*
eu nu sunt eu fără șefu. eu nu sunt merlich saia. dacă
nu eram garda de corp plângeam mai tot timpul.
nu regret să sunt garda de corp.
dacă merlich saia își permite cea mai scumpă gardă
de corp înseamnă că altcineva își permite un om ca el.
sigur dumnezeu nu are o gardă de corp.
el are un singur nume și atât.
șefu are un nume saia și un prenume merlich.
pe toate cărțile de vizită ale șefului scrie: merlich saia
noi cei fără nume petrecem mult timp singuri.
*
când merlich saia e mort garda de corp e nevoită să
fie gardă de corp mort.
și dacă nu am de ales sunt împăcat. nu-mi trebuie
decât să mă obișnuiesc. îmi adaptez instinctele cu o
rapiditate incredibilă.
nimic nu mă poate opri atunci. pot fi garda de corp
mort.
pot înainta zi și noapte fără oprire. nimic nu mă
doare.
mergem împreună oriunde. mergem mereu până
începe să ne fie frică unul de celălalt.
fără șefu sunt amputat.
*
eu nu am nici un corp.
de fiecare dată când corpul meu se apropie de mine îl
lovesc cu picioarele. îl împing cât pot cu mâinile de
mine. nu am nevoie de un astfel de corp unde cea mai
mică atingere înseamnă o nouă rană. sângerările lui
m-ar plictisi de moarte. îl împing cu toată puterea cât
mai departe de mine.
îl învăț doar cum să se descurce fără mine. îi umplu
valizele cu pungi roșii de rezervă. îl țin în brațe câteva
zile doar cât să adoarmă și apoi îl împing cât mai
departe.
îl lovesc de fiecare dată. mi-e milă dar nu am încotro.
vreau să dorm liniștit. un astfel de corp nu îmi face
bine. îmi taie pielea. eu am o piele sensibilă.
dacă nu ar încerca să fie un corp de fiecare dată ar fi
liniște.
liniștea mea înseamnă să fiu singur și să nu mă mai
gândesc la merlich saia.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
