Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să îi readucă în memorie pe poeții botoșăneni din toate timpurile, prezentând câte un medalion din „Galeria cu poeți”.
Samson Bodnărescu s-a născut pe 27 iunie 1840, în satul Voitinel, comuna Gălănești, Suceava. A învățat la școala primară din Vicovul de Jos, la liceul din Rădăuți, apoi din Cernăuți, unde, ca și Eminescu, a fost elevul lui Aron Pumnul.După bacalaureat (1865), este „profesor privat” la București, apoi vine la Iași, unde este profesor și pedagog la Institutele Unite și, totodată, student la universitate.
Trimis de Titu Maiorescu să-și continue studiile în străinătate, este student, între 1868 și 1869, la Viena. Va fi un semestru și la Universitatea din Berlin, apoi la Universitatea din Halle, unde susține o teză despre Laocoon de Lessing. În 1870, își ia doctoratul în filosofie la Giessen.
Revenit la Iași, este bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iași, iar din 1874 – director și profesor la Școala Normală „Vasile Lupu”. Primește o locuință în curtea Bisericii Trei Ierarhi, unde îi va găzdui un timp pe Mihai Eminescu și Miron Pompiliu.
În 1879, se retrage la Pomârla, unde este director la Institutul Liceal de Băieți „Anastasie Bașotă”. Aici, la Pomârla, Dorohoi, se stinge din viață pe 3 martie 1902.
Samson Bodnărescu a debutat la „Convorbiri literare” (nr. 9 din 1867), cu proza Suferințe (după ziarul unui june). A mai publicat nuvela Mici escursiuni (1870) și legenda Vidra și Simon (1871). Este și autor de opere dramatice, îndeosebi drame istorice: Rienzi (1868); Lăpușneanu-Vodă (1879). În 1884, la Cernăuți, îi apare volumul de poezii Din scrierile lui Samson Bodnărescu, iar în 1900 – Epigrame.
În Direcția nouă în poezia și proza română (1872), Titu Maiorescu îl considera pe Samson Bodnărescu „al treilea poet (după Alecsandri și Eminescu) care credem că merită să ocupe atenția publică”. Poeziile sale se remarcau în epocă îndeosebi prin ritmul „săltăreț, energic”, iar temele pe care prefera să le versifice sunt dragostea fără răspuns și natura. În cele mai multe dintre textele sale, „poetul se lasă vrăjit de peisaj, personificând și zâmbind”, iar în altă serie de poezii „încearcă într-o manieră tipic romantică să mediteze la rostul existenței, la forța divinității, făcând întrebări ”asupra unui biet viitor” (Eugen Lungu).
Haide, dragă
„Haide, dragă, sui în luntre,
Să tot mergem, mergem duși,
Să scăpăm măcar o clipă
De-a pământului cătuși.
Legănați încet de valuri
Să dăm grijile uitării,
Să dăm sufletele noastre
Dragostii și desfătării.
Hai, nu sta așa pe gânduri!
N-auzi marea cum ne cheamă?
Braț de dragoste puternic
Te va duce, n-avé teamă.”
Ea se suie, luntrea pleacă,
Valurile se-mblânzesc,
Și adânc în apa lină
Stelele din cer privesc.
Și lumina blând-a lunei
Pe-adâncimi s-așterne-n pături,
Peste ele trec în taină
Două umbre strâns alături.
Numai eu cu dor sălbatic
Stau pe malul singuratic
Și-mi spun jalnic o poveste,
Ce a fost și nu mai este.
Iarna
Aruncai a mea privire
Peste ninsele câmpii
Tot era în amorțire,
Tot cuprins de viscolii.
Casele de frig prin sate,
Sub căciuli de stuh și paie,
Stăteau toate tupilate,
Fumegând fumuri bălaie.
Lângă ele zgribulite
Ședeau stoguri în omăt;
Băteau vânturi amorțite
Printre pomii din pomăt.
Un bordei stă mai deoparte,
Curtezan întroienit:
Stă-n câmpiile deșarte
Sub o glugă ghemuit.
Odihna din urmă
Și mi-or face o colibă
Cu păreți înguști de lut,
Fără de ferești și ușă
Numai bine de-ncăput.
Acolo voi avé pace,
Și odihnă voi avé,
Sufletu-mi de dor uita-va,
Inima nu m-a duré.
Ș-apoi cine e în lume,
Acest dor să nu-l fi-avut
De-o colibă tăinuită
Cu păreți înguști de lut,
Unde să nu mai străbată
Nici prin uși, nici prin ferești
Durerea neîndurată
A vieții pământești?
O blândușă
O blândușă scoate capul
Din culcușul său de iarnă
Și privește cum se-ntoarce
Primăvara mândră-n țar′nă.
Iar un fluture gingaș, sprinten,
Ca o stea din ceri căzută,
Cum o vede, spre ea zboară
Și cu dragoste-o sărută.
Baba Dochia deoparte
Stă la pândă și zâmbește,
Cum o simte, de-a ei frică,
Fluturul încremenește.
Epigrame
***
Draga de-ți lauzi, să n-o asameni cu mândrele stele,
Că și asar-am văzut una căzând de pe ceri.
***
Mult iscusita spre geamul ferestii încet înclinat-au
Vesela față zâmbind. Drag îmi era să privesc!
Înțălepțește apoi au suflat și gingaș pe steclă.
Ceața din sufletul ei mândru deprins cu senin,
Și-au început să se joace ștergând-o cu degetul ager,
Semne de farmec făcând numai pe ici, pe colea.
Drepte erau pentru dânsa, întoarse pe dos pentru mine,
Poate a scris te iubesc, eu am cetit te-amăgesc.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Hoțul zilei a fost prins la Botoșani! Umbrele de 2.000 de euro furate de la două terase
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Luciana Buliga: Am ales ca pentru județul meu să ofer tot ceea ce am
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
PATRU mașini, arme și alte bunuri RIDICATE de polițiști după percheziții de amploare la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024