Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în fiecare săptămână, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
Svetlana Cârstean s-a născut pe 18 februarie 1969, la Botoșani.
A absolvit, în 1994, Facultatea de Litere a Universității din București și masterul de teoria literaturii în 1995. A fost membru cofondator al Cenaclului literar Central. A debutat în 1995, în volumul colectiv Tablou de familie (alături de Sorin Gherguț, Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu, Mihai Ignat și T.O. Bobe), apărut la Editura Leka-Brâncuși din București. A coordonat, timp de cinci ani, la Editura Pandora M, colecția de poezie, Cercul Poeților Apăruți. Din toamna lui 2016, coordonează colecția de poezie Vorpal, la Editura Nemira. Poemele sale au fost traduse în germană, franceză, engleză, italiană, catalană, cehă. A publicat articole, interviuri și poeme în: „Dilema”, „Observator cultural”, „România literară”, „Adevărul literar și artistic”, „Interval”, „L&A&I”, „Lettres” ș.a. În prezent, coordonează seria de conferințe „Intersecțiile de miercuri” și, împreună cu Ana Maria Sandu, conduce Incubatorul de lectură pentru elevi.
Svetlana Cârstean publică primul volum de poezie, Floarea de menghină, în 2008 (Editura Cartea Românească, București), pentru care i se acordă: Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2009); Premiul Radio România Cultural pentru Poezie (2008); Premiul de debut al revistei „România literară”(2008); Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut (2008).
Urmează alte două cărți de poezie: Gravitație (Editura Trei, București, 2015 – Premiul pentru Poezie pe 2015 al revistei „Ateneu”) și Trado (în colaborare cu Athena Farrokhzad; Editura Nemira, București, 2016 – Premiul Radio România Cultural pentru Poezie).
Este prezentă în antologiile: Scriitori români din ’80-’90 (Editura Paralela 45, Pitești, 2000); Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008) (Editura AXA, Botoșani, 2010); Speaking in Silence. Prose Poets of Contemporary Romania (Pitești, Editura Paralela 45, 2001); Povești cu scriitoare și copii (Editura Polirom, Iași, 2014); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2017).
De la Floarea de menghină, în care „poetizarea se desfășoară undeva la limita dintre poezie și proză” (Grațiela Benga), la Gravitație, unde „textele se liricizează, iar versurile sunt de o austeritate aproape monastică” (Octavian Soviany), și apoi la Trado, prin care „e anulată, o dată pentru totdeauna, imaginea romantică a poetului ca eu suveran și a poeziei ca îndeletnicire solitară” (Maria Küchen), poezia Svetlanei Cârstean împletește armonios câteva registre tematice: copilăria în comunism; căutarea propriei identități; sentimentul vulnerabilității; definirea eului în raport cu evenimentul social. De la o carte la alta, tot mai pronunțată devine vocea poetei implicate civic, determinată de revolta față de inegalități de tot soiul susținute de cutume sociale anacronice, față de uitarea prețului pe care îl plătim pentru schimbare, față de nepăsare și inconsecvență. E una dintre vocile puternice ale poeziei de după 2000.
Insomnia
Stau călare
pe locul dintre ziua de ieri și ziua de mâine,
pe iapa asta care nu-mi aparține
mie, nu eu o țesăl
și nu eu o hrănesc.
E străină de mine,
nu-i din oraș
și nu avem amintiri comune,
dar mă ține cu forța pe spatele ei,
al nopții care a trecut
și al zilei care nu prea vrea să vină.
Visul m-a scuipat afară
cu putere
cu ură
ca pe un sâmbure
ca pe un copil nedorit.
Şi-am ajuns pe spatele acesta lucios
de pe care alunec
ca de pe o mâzgă,
însă nu cad.
Noaptea se agață de mine,
e o boare cu dinți mici,
îi înfige în piele și acolo rămâne.
Durerea nu e mare, doar continuă.
Tocurile nu înțeapă încă cimentul,
tramvaiele nu taie în felii reci aerul,
faptele zilei de mâine încă se coc,
stau acoperite cu cearceafuri mari de pânză
ca expozițiile nevernisate.
Noaptea, salamul e scos din galantar
și pus la loc tainic.
Lumea și salamurile ei se mută noaptea
altundeva.
La fel prăjiturile, care sunt sufletul meu.
Ar trebui și eu să fiu în altă parte
trupul o carcasă goală
un galantar golit de cu seară
un recipient pe care nimeni
chiar nimeni
nu vrea să îl fure.
Însă visul m-a scuipat în afară.
Sunt aici.
Între ziua care a fost și cea care va să vină.
Visul m-a scuipat în afară
ca pe un sâmbure tare, amar.
L-am lăsat în pace.
Era un vis urât.
Sau eu eram urâta.
Între ziua de ieri și cea de mâine e un spațiu îngust
ca între dulap și perete.
Stau cu spatele
la soarele de ieri,
la frica de ieri,
și cu fața la ceva care încă nu vrea să se deschidă.
Pe aceeași spinare mâzgoasă până când
tramvaiele, tocurile, muncitorii primesc semnalul
și pornesc.
(din Floarea de menghină)
Raport
În vara anului 1989, fetele de la Litere au depus jurământul și
doamnele căpitănese le-au împodobit puștile cu garoafe.
În vara anului 1989, am tras pentru prima dată cu pușca, dar cel
mai tare mi-a fost frică de recul.
În vara anului 1989, m-am bronzat pe câmpul de luptă, între
tivul pantalonilor kaki și marginea bocancului aveam un tatuaj
permanent din bronz.
În iarna anului 1989 eram plecată în vacanță, între 16 și 28
decembrie am citit cărțile și ieri va fi o zi de Mircea Nedelciu și
Visul de Mircea Cărtărescu.
În iarna anului 1990, pe 18 februarie, împlineam 21 de ani
în Piața Victoriei, făceam primul reportaj pentru revista
Cațavencu. Reportajul nu a fost publicat niciodată.
Din 18 februarie 1990 până în 2 noiembrie 2015 am manifestat
de peste 20 de ori în Piața Victoriei.
Din 20 mai 1990 până în 16 noiembrie 2014 am votat de peste
10 ori.
În primăvara anului 2012 te-am văzut pe tine pentru prima
oară. Era foarte frig.
În primăvara anului 2012
l-am văzut pe el
pentru ultima oară.
Era printre flori
pe un covor colorat din Bucovina.
(din Trado)
***
Sunt în pericol
să nu mai iubesc pe nimeni altcineva
și asta fără să urăsc pe nimeni altcineva în loc
să-mi privesc mereu corpul în oglindă
și să nu mai văd mâini picioare sâni coapse nări să văd
doar un obiect al dorinței tale
să nu mai cred că limbajul e o manta
dinăuntrul căreia poți trage cu pușca fără să simți reculul
și fără să te doară umărul de care ai sprijinit arma.
Sunt în pericol
să cred
că dacă nu ar fi fost Ceaușescu nu aș fi existat
la fel cum tu crezi
că dacă nu ar fi fost Hitler nu ai fi existat.
Sunt în pericol
să învăț o limbă
în care s-ar putea să nu ajung să cumpăr niciodată nimic
să învăț un alfabet
ca un detectiv căruia nimeni nu-i va cere niciodată să descopere
mobilul crimei.
Sunt în pericol
să nu mai pot rosti soare ca altădată
și chiar dacă l-aș rosti el să fie dintr-odată femeie
și nu bărbat
să nu mă bucur de prima zi cu soare
fiindcă ea rămâne o zi fără shemesh
și ceea ce azi e însorit într-o limbă în alta nu e.
Sunt în pericol
să devin o mașină în propriul mecanism de producție
să arunc copilul cu tot cu apa
în care a fost spălat înainte să se nască.
Sunt în pericol ca mintea mea să fie
iar câmpul de luptă al unui război care încă n-a început.
Sunt în pericol să nu pot accepta efectele faptelor noastre
recente.
Pericolul e însuși efectul.
Sunt în pericol
să iubesc povestea mai mult pentru cuvintele ei
decât pentru oamenii care se mișcă prin ea
să văd sfârșitul poveștii ca pe o tehnică narativă
și de aceea sfârșitul să vină mai repede.
Așa a fost mereu.
Sunt în pericol în continuare.
Sunt în pericol
să încep construirea unui cuib
exact acum când sezonul cuiburilor a trecut
Sunt în pericol
să nu-l mai recunosc
pe MeirWieseltier un bătrân oarecare din Tel Aviv
mâncându-și supa de seară în Nechama
când afară plouă mărunt
și pericolul pare mai departe ca oricând
la fel ca războiul care dansează la trei sute de kilometri de aici.
Sunt în pericol să deschid larg ușa invadatorului în țara asta
în care invadatorul are permanent o justificare pentru război.
El spune fără război nu exist. Nu-mi poți cere să nu exist.
(RumänischeEcke, 16.06.2017)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
