Valeriu Imbir s-a născut pe 29 mai 1951 în Săveni, Botoșani. A absolvit liceul din Darabani, continuându-și studiile la Facultatea de Horticultură a Universității de Agronomie și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.
Doctor în agronomie, a activat ca inginer viticol la podgoria Sarica-Niculițel din județul Tulcea.
S-a format ca poet în Cenaclul literar „Nicolae Labiș” din Darabani și Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoșani, ambele conduse de Lucian Valea. Și-a publicat primele versuri în 1967, în revista Zori noi din Suceava, dar debutul editorial se va produce peste mai bine de două decenii, în 1991, când îi apare volumul de poezii Urme pe nisip (Editura Columna, Bacău, 1991). În următorii zece ani, publică alte patru cărți de versuri: Călătorie spre ieri (Editura Opinia, Iași, 1993); Focul rece (Editura Axa, Botoșani, 1996); Jarul din palmă (Editura Macarie, Târgoviște, 1999); Amintirile unei frunze (Editura Macarie, Târgoviște, 2001).
Se stinge din viață pe 6 noiembrie 2009, în comuna Niculițel, județul Tulcea.
Nostalgic și meditativ, Valeriu Imbir scrie o poezie a stărilor provocate de conștientizarea trecerii irecuperabile și a perisabilității implacabile. Poemele sale sunt confesiuni ale unui eu marcat de tristețe și supunere în fața condiției de ființă efemeră. Adresarea către divinitatea supremă nu este o rugăciune de mântuire, ci, mai curând, o spovedanie rostită de vocea unui resemnat. Nici iubirea nu mai este un refugiu, pentru că eșuează în neîmplinire, devenind așteptare continuă. Acceptarea cuminte caracterizează eul din versurile lui Valeriu Imbir, o acceptare care lasă regretele să se întrevadă abia sesizabil din spatele cuvintelor.
(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)
Învins
e necesar să recunosc că acum
sunt învins în această bătălie
sau mai multe
de fapt nici n-am făcut o socoteală
învingătorul n-a folosit armele
care sunt, desigur, de mai multe feluri
dar n-au fost aici mânuite
nu-mi recunosc însă războiul
care ar fi putut continua
se vede inaccesibil podul
ce leagă suflet de suflet
sau neputința speranța aceea
acum de împlinit
sunt, bunule Dumnezeu
învins
aici între hotarele
lumii – de-aici
n-am altunde să-mi odihnesc asfințitul
e acum, e aici
sunt deci învins.
Singur
singur
am hotărât să exist
singur aici
nu pentru că
dintre toți
în jurul meu
a rămas ocrotitoare
doar aripa
absentă a zăpezilor
ci pentru că
vreau să-mi număr
clipele fericite
și ceva dintre îngerii
condamnați să-și caute
semenii
singuri.
Drum bun
dacă vântul ar bate,
nebun și îndărătnic,
după semnul pe care-l fac
unul sau celălalt,
bunul sau răul
din noi
dacă ne-ar acoperi
pământul
după cum și-ar dori
cei ruginiți de venin
și invidie;
tot ne-am descoperi
unul pe celălalt
grăbiți să ne spunem adio
să ne bârfim
frumos și înțelept
îmbrățișările
îți place văd,
mocirla secolului
și minciuna savantă
ei, eu am să mă opresc aici
am obosit,
vântul bate doar cum vrea Dumnezeu
drum bun.
Ninsoare de august
uite, te pândesc
prin pulberea
drumului de vară
pe care l-am străbătut împreună
te pândesc
ca un fluture
cu polen roșu pe aripi
într-un apus al
făgăduinței
într-o ninsoare de august
și azi și mâine
te pândesc, te adulmec, de-mi risipesc
toate zăpezile
într-o
ninsoare de august
Numărătoare
nu atunci când mama
mi-a deschis
cartea luminii
și nu atunci
când am făcut
primul pas cu stângul,
cu gândul stâng vreau să spun,
nu atunci
când am îngenunchiat
prima dată
la sfârșit de zi înnorat
și nu atunci când
am putut să mă ridic,
până aici ochi nefericiți,
până aici
nu atunci când
albe s-au ales culorile
și înțelept ne-am oprit
la umbra amintirilor
și nu atunci când
reușeam să cuprind
întreagă făptura nopții
de lângă mine
m-am născut odată
cu privirile tale
cu pașii și șoaptele
odată cu
necuprinsul lor,
cu nesfârșitul lor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean băgat după gratii de polițiști după ce și-a incendiat propria soție
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
ACUM: „Vindecătorii” Botoșaniului pentru Parlamentul României în direct la Botoșăneanul TV – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Schimbare radicală a vremii anunțată de șefa ANM
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Doi tineri au fost reținuți de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
„Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului: Semnificațiile zilei de 14 noiembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024