Doctor în agronomie, a activat ca inginer viticol la podgoria Sarica-Niculițel din județul Tulcea.

S-a format ca poet în Cenaclul literar „Nicolae Labiș” din Darabani și Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoșani, ambele conduse de Lucian Valea. Și-a publicat primele versuri în 1967, în revista Zori noi din Suceava, dar debutul editorial se va produce peste mai bine de două decenii, în 1991, când îi apare volumul de poezii Urme pe nisip (Editura Columna, Bacău, 1991). În următorii zece ani, publică alte patru cărți de versuri: Călătorie spre ieri (Editura Opinia, Iași, 1993); Focul rece (Editura Axa, Botoșani, 1996); Jarul din palmă (Editura Macarie, Târgoviște, 1999); Amintirile unei frunze (Editura Macarie, Târgoviște, 2001).

Se stinge din viață pe 6 noiembrie 2009, în comuna Niculițel, județul Tulcea.

Nostalgic și meditativ, Valeriu Imbir scrie o poezie a stărilor provocate de conștientizarea trecerii irecuperabile și a perisabilității implacabile. Poemele sale sunt confesiuni ale unui eu marcat de tristețe și supunere în fața condiției de ființă efemeră. Adresarea către divinitatea supremă nu este o rugăciune de mântuire, ci, mai curând, o spovedanie rostită de vocea unui resemnat. Nici iubirea nu mai este un refugiu, pentru că eșuează în neîmplinire, devenind așteptare continuă. Acceptarea cuminte caracterizează eul din versurile lui Valeriu Imbir, o acceptare care lasă regretele să se întrevadă abia sesizabil din spatele cuvintelor.

(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)

Învins

e necesar să recunosc că acum

sunt învins în această bătălie

sau mai multe

de fapt nici n-am făcut o socoteală

învingătorul n-a folosit armele

care sunt, desigur, de mai multe feluri

dar n-au fost aici mânuite

nu-mi recunosc însă războiul

care ar fi putut continua

se vede inaccesibil podul

ce leagă suflet de suflet

sau neputința speranța aceea

acum de împlinit

sunt, bunule Dumnezeu

învins

aici între hotarele

lumii – de-aici

n-am altunde să-mi odihnesc asfințitul

e acum, e aici

sunt deci învins.

Singur

singur

am hotărât să exist

singur aici

nu pentru că

dintre toți

în jurul meu

a rămas ocrotitoare

doar aripa

absentă a zăpezilor

ci pentru că

vreau să-mi număr

clipele fericite

și ceva dintre îngerii

condamnați să-și caute

semenii

singuri.

Drum bun

dacă vântul ar bate,

nebun și îndărătnic,

după semnul pe care-l fac

unul sau celălalt,

bunul sau răul

din noi

dacă ne-ar acoperi

pământul

după cum și-ar dori

cei ruginiți de venin

și invidie;

tot ne-am descoperi

unul pe celălalt

grăbiți să ne spunem adio

să ne bârfim

frumos și înțelept

îmbrățișările

îți place văd,

mocirla secolului

și minciuna savantă

ei, eu am să mă opresc aici

am obosit,

vântul bate doar cum vrea Dumnezeu

drum bun.

Ninsoare de august

uite, te pândesc

prin pulberea

drumului de vară

pe care l-am străbătut împreună

te pândesc

ca un fluture

cu polen roșu pe aripi

într-un apus al

făgăduinței

într-o ninsoare de august

și azi și mâine

te pândesc, te adulmec, de-mi risipesc

toate zăpezile

într-o

ninsoare de august

Numărătoare

nu atunci când mama

mi-a deschis

cartea luminii

și nu atunci

când am făcut

primul pas cu stângul,

cu gândul stâng vreau să spun,

nu atunci

când am îngenunchiat

prima dată

la sfârșit de zi înnorat

și nu atunci când

am putut să mă ridic,

până aici ochi nefericiți,

până aici

nu atunci când

albe s-au ales culorile

și înțelept ne-am oprit

la umbra amintirilor

și nu atunci când

reușeam să cuprind

întreagă făptura nopții

de lângă mine

m-am născut odată

cu privirile tale

cu pașii și șoaptele

odată cu

necuprinsul lor,

cu nesfârșitul lor.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: