Pe lângă cea de la Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean şi-a făcut galerie cu preşedinţii care s-au perindat la conducerea judeţului începând din anul 1996 şi până în prezent. Panoul a fost însă dezvelit fără mare „tam tam” şi fără a se organiza o acţiune de inaugurare.
Galeria Consiliului Judeţean prezintă cinci preşedinţi, cu actualul şef al instituţiei în mijloc. Sunt afişate pe peretele de la etajul 1 al Palatului Administrativ în imediata apropiere a galeriei prefecţilor fotografiile lui care au avut mandate conform plachetei astfel:
Ioan Aniţei (1996 – 2000), Ioan Aniculăese (2000 – 2004), Constantin Conţac (2004 – 2008), Mihai Ţâbuleac (2008 - 2012) şi Florin Ţurcanu (2012 – prezent).