Dacă economic vorbind este oraș mai mult cu numele, ca rețea stradală Bucecea pare să intre serios în categoria ”urban”. Așezarea de la 20 și ceva de kiometri de municipiul reședință trăitește în aceste zile o forfotă a... asfaltului.
Prin Planul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) o bună parte a fostelor ulițe pietruite s-au transformat în drumuri asfaltate. În prezent se lucrează pe traseul Bohoghina – Leorda, unde sunt cuprinși în investiție 1,1 km și la Călinești, pe străzile lt. Teodorescu și Scarlat Miclescu, unde se modernizează încă 2 km. Acestea se adaugă lucrărilor făcute anul trecut sau anul acesta în zone mai centrale: străzile Eroilor, Mihai Eminescu, Ion Creangă, George Enescu, Fântânele și Stadionului. Ultima dintre acestea a fost inclusă în program atât pentru accesul la arenă și la sala de sport învecinată, cât și fiindcă în apropiere mai mulți tineri care au muncit în străinătate s-au întors acasă și și-au ridicat case.
Primarul susține că investițiile nu au legătură cu campania electorală.
”În 2014 s-a depus proiectul, iar în 2015 au început lucrările. Dacă judecăm totul după alegeri, în campanie ar trebui să închidem totul și să nu mai facem nimic”,
Andron Țâmpău, primar Bucecea.
Peste 8 kilometri se modernizează astfel la Bucecea prin PNDL, iar edilul șef nu are de gând să se oprească aici.
”Ne gândim să vedem pe ce axă de finanțare ne ducem, am vrea să mai asfaltăm între 8 și 10 kilometri. Orice proiect e greu, are dificultățile sale, dar nimic nu este imposibil dacă vrei cu adevărat să faci ceva”,
Andron Țâmpău, primar Bucecea.
Până la viitorul program, lucrările prin actualul PNDL executate de SC Tehnic Asist SRL sunt programate să se finalizeze în luna august a acestui an. (S.B.)
VEZI ȘI:
Bucecea e iar mândră grădină cu oaspeți din trei țări și vedete de la TVR – VIDEO & GALERIE FOTO
PATRU mașini, arme și alte bunuri RIDICATE de polițiști după percheziții de amploare la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Trei tineri au intrat în vestiarul FC Botoșani și au furat încălțămintea jucătorilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Ionela Aiftincă: Sunt unicul avocat pe un post eligibil pe listele Botoșaniului
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Cum a devenit Bet Builder una dintre cele mai apreciate funcții la casele de pariuri online
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Plănuiești să faci gem și dulceață anul acesta? Iată cum să te pregătești corespunzător!
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024