În campania electorală de la alegerile locale prefectul de atunci, Adrian Constantinescu, a avut o tentativă de a obliga partidele să îşi dea jos toate materialele de propagandă până în ziua votului, însă iniţiativa sa a fost oprită de Biroul Electoral Judeţean. S-a căzut însă în cealaltă extremă.
Între inima verde a Mişcării pentru Botoşani şi lipsa de bun simţ a şefului CJ
La aproape şapte luni de la scrutinul de desemnare a aleşilor locali oraşul încă mai are o sumedenie de afişe din acea campanie. Încă se mai pot vedea prin oraş postere cu “
Mişcarea pentru Botoşani”, care în continuare ne îndeamnă să votăm inima verde, pe actualul
primar Ovidiu Portariuc îl regăsim pe uşile blocului cu “Planul pentru Botoşani”, însă, ca într-o mulţime de alte cazuri, orice record de lipsă de bun simţ este bătut de preşedintele Consiliului Judeţean. Dacă pe clădirea Vegastel continuă să apară alături de reclame la bere şi mobilă, în schimb pe un bloc din Calea Naţională, din apropierea intersecţiei cu strada Cuza Vodă,
Florin Ţurcanu continuă să apară pe un mesh electoral uriaş care nu a fost clintit nici la vreo 30 de săptămâni de la alegeri.
Oraş asediat de foşti candidaţi
Peste doar cinci zile se împlineşte déjà o lună şi de la
alegerile parlamentare, iar imaginea generală a municipiului Botoşani este aceea a unuia asediat. Copacii, stâlpii de tramvai, stâlpii de electrictate, panourile stradale sunt încă umplute de tot soiul de materiale electorale. De exemplu,
Viorel Grigoraş continuă să apară pe un panou uriaş de lângă Casa Sindicatelor prin care ne cere să îl votăm,
Gabriel Alecsandru tot ne mai promite respect alături de soţie, în timp ce USL-iştii ne cheamă în continuare patru minute la vot de pe… Uvertura Mall.
“O să vedem la partid acolo, că doar a fost pe USL”, ne-a spus
senatorul Viorel Grigoraş. Acesta susţine că
USL Botoşani a avut încheiat contract atât pentru montarea, cât şi pentru demontarea materialelor electorale, dar că zăpezile din decembrie şi sărbătorile au întârziat coborârea meshurilor, afişelor, posterelor, etc.
“Nu e târziu aşa, lasă să mai vadă cât de frumuşei suntem. Poate sunt unii care încă nu ne cunosc”, a afirmat
Viorel Grigoraş mai în glumă, mai în serios.
Primăria Botoşani nu a îndepărtat nici măcar propriile panouri
Culmea este că, dacă foştii candidaţi nu se obosesc să cureţe oraşul, nici
Primăria Botoşani nu se grăbeşte să o facă. Deşi instituţia este responsabilă cel puţin de panourile specializate, pe care trebuie să le pună în fiecare campanie la dispoziţia partidelor, nici până astăzi acestea nu au fost îndepărtate, putând fi văzute în continuare, de exemplu, în Parcul Junior şi peste drum. Edilii recunosc că este treaba lor să cureţe respectivele panouri şi promit să o şi facă. Cât despre restul materialelor…
“Este obligaţia celor care le-au montat să le dea jos, din păcate perioada în care trebuia să se întâmple lucrul acesta a fost cu ninsoare, a fost cam complicat, dar o să trebuiască să le cerem repede să lea dea jos”, a afirmat
viceprimarul Viorel Iliuţă.
Dacă pe Calea Naţională ARD încă mai există, pe tronsonul delimitat de străzile Octav Onicescu şi Armoniei
Cristian Roman şi
Daniel Humelnicu promiţându-ne încă să repornească inima României, bulevardul Mihai Eminescu este tărâm USL-ist. Patru bannere sunt încă neclintite în zona patinoarului, de la
primarul Ovidiu Portariuc şi până la “România puternică” USL-iştii făcându-şi simţită prezenţa.
CITEŞTE ŞI:
Haos politic cu autorizarea bannerelor electorale din oraş
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
FOTOREPORTAJ Bătălia electorală a început la miezul nopţii cu zeci de oameni, candidaţi la lipit afişe, poliţişti şi jandarmi : Reporneşte inima României / Guvernare pentru Botoşani