Tineretul Național Liberal (TNL) de la Botoșani își alege în aceste momente, la Cinema Unirea, noua echipă de conducere. Termenul de ”scrutin” este însă unul mai mult teoretic.
Și aceasta pentru că nu există concurență pentru vreo funcție, fiecare post având un singur pretendent.
Lipsa unei bătălii electorale interne s-a văzut și în sală, unde au fost prezenţi doar 80 din cei 200 de membri convocaţi, lucru care a făcut ca şedinţa să fie reconvocată, conform statutului, după alte 15 minute, pentru a putea avea loc.
Senatorul Costel Şoptică, precum şi alţi liberali care au luat cuvântul, şi-au exprimat dezamăgirea faţă de numărul foarte redus de participanţi.
Adrian Poclid, fostul preşedinte TNL Botoşani, nu a mai putut candida întrucât a depăşit vârsta până la care poate activa în această organizaţie, succesor fiindu-i Tiberiu Nichiteanu, fiul primarului de Rădăuţi-Prut.
De altfel, în noua echipă de conducere se regăsesc şi alţi copii de primari: Vlad Romanescu, fiul lui Costel Romanescu de la Păltiniş şi Claudiu Vrajostis, băiatul Elenei Vrajotis, primar de Călăraşi.
Vedeţi mai jos întreaga echipă de conducere
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Case cuprinse de flăcări, două familii au fost la un pas să rămână pe drumuri
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Solar făcut scrum, pompierii au intervenit rapid și au protejat alte construcții
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Oltenii reclamă lipsa de fair-play a botoșănenilor: Ar fi trebuit să ne dea mingea
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile