Pe lângă comasarea bucătăriilor de la Spitalul Judeţean Mavromati şi de la secţiile exterioare, conducerea unităţii medicale va lua în calcul şi alte compartimente ale spitalului. Este vorba despre spălătoriile şi laboratoarele de analize medicale.
Managerul unităţii spitaliceşti, Viorel Iliuţă are în vedere, pe lângă comasarea bucătăriilor şi aceste două compartimente.
„Din păcate, noi am făcut o comasare în cursul anului precedent, dar comasarea nu s-a produs la nivelul funcţiunilor de bază. Aici o să avem în calcul şi discutăm, deocamdată sunt acţiuni anunţate public, dar trebuie discutate sigur în comitetul director, agreate cu sindicatele şi luăm în calcul posibilitatea comasării spălătoriilor şi a laboratoarelor, atât cât se poate”, a declarat
Viorel Iliuţă, directorul Spitalului Judeţean.
El este de părere că, odată cu comasarea acestor servicii din cadrul spitalului s-ar realiza şi o economie pentru bugetul unităţii. În ceea ce priveşte angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, managerul spune că ar urma să se facă un calcul pentru a vedea dacă personalul este suficient, unde ar mai fi nevoie de angajaţi şi unde sunt prea mulţi pentru a fi redistribuiţi.
[[banner]]
CITEŞTE:
Măsuri la Mavromati: Iliuță se gândește și la desființarea bucătăriilor