Sute de navetişti şi elevi din nordul extrem al României aşteaptă trenurile în condiţii greu de imaginat pentru secolul XXI într-o ţară membră a Uniunii Europene. Frigul şi lipsa luminii sunt doar câteva dintre provocările pe care trebuie să le înfrunte aceşti oameni zilnic.
La peste 40 de kilometri de municipiul Botoşani, în nordul extrem al României, viaţa se scurge într-un alt ritm. Arhaic şi rupt parcă de beneficiile lumii civilizate. Pentru mulţi localnici din sate, precum Zlătunoaia, Albeşti, Măşcăteni sau Coştiugeni, calea ferată reprezintă încă principala poartă către lume.
Din halta Zlătunoaia, veche de mai bine de 100 de ani, zilnic, sute de călători se urcă în vagoane. Sunt slujbaşi navetişti, elevi şi bătrâni. Până să ajungă la destinaţie,însă,toţi aceşti cetăţeni europeni la nivel teoretic, experimentează frigul, frica şi sentimentul profund al dezolării. Ei sunt oamenii condamnaţi să aştepte zilnic trenul în halta Zlătunoaia, una dintre gările de coşmar ale României secolului XXI.
Halta Zlătunoaia se află pe teritoriul comunei Albeşti, dar deserveşte satele din trei comune învecinate. Se află la 40 de kilometri de municipiul Botoşani şi de la depărtare vechea gară impresionează prin arhitectura sa de început de secol XX. Orice călător care ajunge să se apropie de halta Zlătunoaia, trăieşte cu impresia că a dat peste un loc părăsit. Bălţi, pline cu stuf şi iarbă înconjoară altădată frumoasa clădire din cărămidă roşie. Peroanele neprimitoare duc la ceea ce a fost odinioară o gară. Fostele săli de aşteptare sunt acum nişte încăperi devastate, cu geamuri sparte, bănci dărâmate şi uşi care atârnă jalnic.
De altfel niciun călător nu s-ar încumeta să se adăpostească în aceste locuri decrepite. Îi alungă frigul, mizeria şi mirosul persistent de urină. În această staţie aparent abandonată, zilnic opreşte trenul. Este un tren regional, care face legătura cu Truşeştiul,Dorohoiul şi mai departe către Iaşi. Opreşte de mai multe ori pe zi, în această haltă desprinsă parcă din filmele de groază. La ora 11.45, un tren opreşte la peroanele îngheţate din Zlătunoaia.
Din tren coboară un bătrân de aproape 75 de ani. Nea Ioan locuieşte în Zlătunoaia şi obişnuieşte să meargă des cu trenul. Fie la târg în Truşeşti,fie la copiii în Dorohoi. Cunoaşte bine halta Zlătunoaia şi spune că are coşmaruri de fiecare dată când ştie că trebuie să aştepte trenul în această gară.
”Este frig, întuneric. Nu are nimic omenesc. Este o bătaie de joc. Oamenii intră ca să-şi facă nevoile. Băncile sunt fărâmate, nici nu ai unde să stai. Şi nici nu vrei să mergi acolo. Pute şi este întuneric. Şi oricum parcă este mai cald afară decât acolo. Ajung mai devreme, mai întârzie şi trenul şi dacă ajung să stau o jumătate de oră aici, parcă nu mai sunt om. Este groaznic. Nici wc-uri nu mai are. Nimic.”, spune bătrânul.
Nea Ioan nu este singurul pasager care coboară în halta Zlătunoaia, iar gara nu este una marginală şi puţin tranzitată în care nimeni nu mai merită să investească. Din contră oamenii din partea locului, spun că este o gară tranzitată de sute de navetişti, zilnic. Este cel mai la îndemână mijloc de transport pentru aceşti oameni.
”Este multă lume care merge cu trenul de aici. Vine şi de la Tudoră, de la Cogeni, Măşcăteni. Este foarte multă lume care vine şi stă în gară aicea Sunt oameni care fac naveta, elevi o groază. Păcat că stau în bătaia asta de joc. Ce asta-i gară?”, spune Florin Spulber, un localnic din Zlătunoaia.
În general gara se umple, dimineaţa între 6.00 şi 7.00. Atunci vin elevii care pleacă la şcoală dar şi slujbaşii navetişti.
”Este rău tare. Dimineaţa, ne strângem mai mulţi care pleacă la liceu. Cursurile încep cam la aceeaşi oră. Este frig mai stăm unul în altul. Lumină nici atât nu este. Greu este când ajungem acasă. Avem orar diferit şi iarna nu mai este nicio lumină. Mor de frică când văd gara şi ştiu că trebuie să cobor. Nu sunt nici stâlpi. Nimic”, spune o altă elevă care învaţă la Liceul din Truşeşti.
De altfel în gara din Zlătunoaia a fost comisă şi o crimă, destul de recent. În 2014 un tânăr de 27 de ani, profitând de întunericul din gara Zlătunoaia, s-a ascuns şi a atacat o femeie pentru a o jefui. A lovit-o rău iar femeia a rămas în zăpadă şi a murit de frig. Era mama a trei copiii.
”Ne este frică în gara asta. Este atât de întuneric şi dimineaţă şi noaptea când vine trenul. Nici măcar la stâlpi nu mai sunt becuri. Este beznă. Oricine îţi poate da în cap”, spune şi nea Ioan.
Aurel Ailenei, a lucrat o viaţă la CFR. Este pensionar şi locuieşte în apropierea gării Zlătunoaia. Îi ştie bine povestea. Spune că halta nu a fost mereu aşa.
”A fost construită de italieni acum 100 de ani. A fost făcută la cererea boierilor care trimiteau cereale de aici, sau mergeau cu trenul. Era superbă, domnule. Avea săli de aşteptare cu sobe călduroase, toalete. Era ultra-modernă pentru acele vremuri. Până în anii 90 era şi lumină şi căldură. Era bine şi pe vremea lui Ceauşescu. După aceea s-a privatizat totul şi uite ce a ajuns. O dărăpănătură. Păcat de frumuseţea asta de gară, că este un dezastru.”, spune fostul angajat CFR.
Totodată fostul CFR-ist, spune că halta Zlătunoaia este practic un loc al nimănui.
”Nu mai investeşte nimeni aici. Este abandonată. Înainte avea şi şef de gară, personal„, adaugă Aurel Ailenei.
În momentul de faţă, a mai rămas doar ruina unei case de bilete. Tichetele de călătorie se cumpără din tren. Peste vechea gară italienească din nordul Moldovei, se aşterne tot mai mult nepăsarea şi trecerea timpului. Şi nu este un caz singular. Multe halte din nordul extrem al României, sunt ruine de coşmar în care navetiştii sunt obligaţi să aşepte trenurile. (Sursa: Adevărul)
