Locatarii blocului poziționat în fața ghetourilor din Parcul Tineretului își pot duce la îndeplinire intenția de construire a unui gard care să restricționeze accesul romilor în vecinătatea imobilului.
Procedurile care trebuie urmate sunt într-adevăr mai îndelungate însă pe termen lung, efectul poate fi cel dorit de cetățenii care sunt deranjați.
„Condițiile legale pentru a se construi un gard așa cum solicită locatarii din Parcul Tineretului sunt următoarele: terenul care este delimitat de gard trebuie să fie concesionat de la Primărie, dacă este în domeniul privat al municipalității, se poate face o concesiune în scopuri agricole acolo unde avem tarife mai mici, accesibile. Mai sunt situații în municipiu”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
În cazul în care gardul care se dorește a fi construit va avea un metru și jumătate, este necesară obținerea unei autorizații de construcție, iar în acest caz, solicitarea poate fi făcută de asociația de proprietari.
”Nu este imposibil, doar că trebuie respectați anumiți pași. Este un proces mai elaborat dar finalitatea poate fi cea pe care și-o doresc dlor”, mai spus viceprimarul.
În cazul în care gardul are o înălțime de doar 60 de cm, atunci nu mai sunt necesare autorizații de la Primărie.
”În anii trecuți Curtea de Conturi a cerut o verificare a terenurilor care sunt împrejmuite, o verificare a plății pe aceste suprafețe, dacă sunt sau nu sunt concesiuni și în urma acestui demers pe care l-a făcut municipalitatea s-au mai încheiat o serie de contracte. A doua condiție a fost modificarea gardului astfel încât să aibă o înălțime de 60 cm, situație în care nu mai trebuie autorizație de construire și concesiune teren agricol”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Citește în linkul de mai jos motivul pentru care cetățenii care locuiesc în apropierea ghetourilor au solicitat construirea unui gard.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024