Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, ia în calcul renunțarea la tichetele de masă pentru persoanele care se vaccinează.
Social-democratul susține că „stimulentele financiare nu mai produc efecte”.
De cealaltă parte, președinta Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Raluca Zoițanu, afirmă că „pentru o parte dintre pacienți aceste tichete funcționează, este ceea ce îi atrage la vaccinare”.
Alexandru Rafila le-a spus medicilor de familie că se gândește ca măsura să nu mai fie aplicată după 1 ianuarie 2022. Acesta a confirmat apoi informația pentru HotNews.
În prezent, potrivit legii, tichetele de 100 de lei se acordă persoanelor care se vaccinează anticoronavirus cu schemă completă. Dacă nu e prelungită, măsura va expira de la 1 ianuarie 2022.
Decizia de renunțare ar putea fi luată în contextul în care campania de vaccinare anti-COVID-19 iar bate pasul pe loc. În ultima zi abia s-au vaccinat 40.143 de persoane, din care doar 9.685 cu prima doză.
„Am avut discuții cu reprezentanții medicilor de familie privind măsurile care trebuie luate urgent în această perioadă pentru creșterea acoperirii vaccinale și testării, evaluării și tratamentului pacientilor COVID în ambulator. A fost o discuție care s-a referit la necesitatea plății restanțelor pentru serviciile de vaccinare către medicii de familie și despre scăderea interesului pentru vaccinare, în ciuda acordării voucherelor de 100 de lei. Probabil trebuie căutate alte soluții care să impulsioneze vaccinarea, dacă stimulentele financiare nu mai produc efecte. Discuția a fost informală și nu a presupus luarea unor decizii”, a declarat Alexandru Rafila.
În schimb, dr. Raluca Zoițanu, președinta Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, care a și participat la ședința cu Rafila, consideră că tichetele sunt utile: „Pentru o parte dintre pacienți aceste tichete funcționează, este ceea ce îi atrage la vaccinare”.
Zoițanu a precizat că discuția a pornit de la solicitarea unor medici de familie ca aceste tichete să nu mai fie distribuite de ei.
„Dar nu pentru că ne-ar deranja foarte tare să le dăm pacienților, ci din cauza modului în care a fost gestionată problema în lunile acestea – s-au dat banii pentru aceste tichete cu foarte întârziere. Luna aceasta ar urma ca noi, medicii de familie, să primim tichete în cantitate mai mare – zeci, sute, în funcție de câte persoane a vaccinat fiecare – și va trebui să chemăm toți pacienții la cabinet pentru a le da tichetele, de aici a pornit solicitarea colegilor mei ca aceste tichete să nu mai fie distribuite prin medicii de familie și să se găsească o altă soluție”, a explicat medicul.
Dr. Raluca Zoițanu a insistat că tichetele au ajutat campania de vaccinare:
„Noi, medicii de familie care am fost în sală, chiar am spus: ‘Nu știm dacă nu merg, pentru că atunci când am avut bonuri, oamenii chiar au venit la vaccinare.’ Eu chiar am avut o situație – a venit o pacientă să se vaccineze, iar în aceeași zi au venit încă vreo 7 oameni de pe aceeași stradă, care aflaseră că avem tichete. Iar în ziua aceea am terminat toate tichetele pe care le aveam. Adică pentru o parte dintre pacienți funcționează, este ceea ce îi atrage la vaccinare”, conform b1tv.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024