Negocierile administratorilor și noilor șefi executivi cu foștii directori de la SC Nova Apaserv SA care și-au pierdut funcțiile prin adoptarea noii organigrame s-au finalizat. Aceasta după ce și ex-directorului executiv i s-a oferit un post pe care l-a acceptat.
Din noua schemă de conducere a operatorului de apă și canalizare au dispărut posturile de director economic, director de exploatare și director executiv, care erau ocupate de Daniel Jîtărașu, Romeo Obuf și Cristina Panait. Postul de director tehnic oricum nu mai avea ocupant după plecarea lui Cătălin Fetcu la Primăria Botoșani.
Ca atare, consiliul de administrație a hotărât revocarea contractelor de mandat ale directorilor.
S-a păstrat doar funcția de director general, câștigată la concurs de Liviu Ștefan și s-a înființat un post de director adjunct, ocupat de Constantin Doru, nimeni altul decât președintele consiliului de administrație.
Dintre directorii care și-au pierdut posturile, negocierile au durat cel mai mult cu Cristina Panait, care trecuse în urmă cu doi ani printr-un examen în care l-a avut contracandidat pe Dan Deleanu și care mai avea alți doi ani din contractul de mandat.
Acesteia i s-a propus postul de director proiect, care nu a fost luat în calcul ca o a treia funcție de director în noua organigramă întrucât cei 13 angajați care activează în această structură, inclusiv conducătorul lor, se ocupă doar de implementarea proiectelor europene și sunt în bună parte plătiți din fondurile externe accesate de companie.
Acest post este cu contract individual de muncă și nu de mandat, ca precedentul, și a fost preluat de la 1 februarie.
”Conform contractului colectiv, a contractului de mandat, mi s-a transmis o notificare prin care mi se propune o altă poziție în cadrul societății, respectiv director proiect pentru Unitatea de Implementare a Proiectelor (UIP) pe care am acceptat-o și până când voi reuși să văd dacă pot duce proiectele acestea până la capăt, mai rămân în societate, dar nu am o decizie finală în ceea ce mă privește (...) Singura mea problemă în momentul de față este să văd că am cu cine să desfășor aceste proiecte, să se liniștească treburile și să avem echipă puternică aici, adică voi sta cât voi vedea că pot face față și am cu cine să lucrez în continuare”,
Cristian Panait, director proiect SC Nova Apaserv SA
Postul de director proiect a fost ocupat până la modificarea organigramei de Florin Nicolau, însă fostul director general al SC Nova Apaserv SA este deja pensionar, dar încheiase un contract individual de muncă.
Contractul de mandat al directorului executiv a fost revocat pe 31 ianuarie.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024