Judeţul Botoşani va avea de la mijlocul acestei săptămâni prefect cu toate actele în regulă. După ce în Monitorul Oficial a fost publicat actul normativ prin care Dan Şlincu a fost desemnat în această funcţie s-a decis şi ziua învestirii.
Aceasta va fi miercuri, 5 aprilie, cel mai probabil la ora 10:00. Deocamdată nu se ştie ce oficial al Guvernului va veni la Botoşani pentru a conduce şedinţa în care Dan Şlincu va depune jurământul, moment din care îşi poate exercita prerogativele noului post.
Deocamdată, astăzi Dan Şlincu s-a prezentat în continuare la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, de unde la amiază urma să se deplaseze la Prefectură pentru efectuarea formalităţilor de predare-primire cu Dan Nechifor.
Postul de la DGASPC îi va fi suspendat până la revenirea în cadrul instituţiei.
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024