Zeci de grefieri de la Tribunalul si Judecatoria Botosani au intrerupt activitatea, luni, pentru a participa la un protest spontan in semn de nemultumire fata de conditiile de munca si salarizare.
Acestia se plang ca elaborarea unor regulamente de ordine interioara, fara consultarea prealabila a organizatiilor sindicale, a condus la sporirea atributiilor de serviciu, fara o suplimentare adecvata a posturilor, de salarizarea inechitabila si discriminatorie in raport cu celelalte categorii profesionale din sistem, dar si de subfinantarea sistemului de justitie in ceea ce priveste drepturile salariale.
Totodata, ei se plang de disfunctionalitatile create de aplicarea noilor coduri, cu efect direct asupra activitatii, ceea ce a condus la sporirea atributiilor de serviciu, supraaglomerare si imposibilitatea efectuarii tuturor lucrarilor in cadrul unui program de opt ore, fapt care a condus la efectuarea in mod sistematic de ore suplimentare, inclusiv sambata si duminica, cu consecinte directe asupra sanatatii.
”Cerem o salarizare unitara pentru ca exista foarte mari diferente chiar intre grefierii care au aceeasi treapta si acelasi grad. In al doilea rand, noi ca si grefieri nu avem o normare a muncii. Fiecare grefier stie ora la care vine la serviciu, dar nu stie niciodata ora la care va pleca. Orele suplimentare nu se platesc si ca sa recuperam acele ore nu se poate din cauza lipsei de personal. Odata cu schimbarea noilor coduri, desi s-a promis ca vor fi suplimentat schemele de personal, nici pana la ora aceasta nu s-a rezolvat aceasta problema. Salile de judecata, de care colegii nostri de la penal ar avea nevoie, nu sunt si nu avem conditiile necesare. Se lucreaza cu aparatura veche, iar in ceea ce priveste starea de sanatate a colegilor nostri, devine din ce in ce mai precara. In statistici se poate observa ca in randul grefierilor este cea mai mare rata a mortalitatii prin surmenaj', a afirmat grefiera Carmen Bucatariu, citata de Agerpres.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024