Locuitorii din cartierul Tulbureni pot beneficia în sfîrşit de gaz. După ce această zonă a municipiului a fost branşată la reţeaua E.ON Gaz, marţi s-a început furnizarea.
„Am trecut de toate fazele, de pregătire. O să ţinem minte data, de pe 16 noiembrie în Tulbureni este gaz în conducte”, a declarat
primarul Cătălin Flutur. Investiţia a avut parte de întîrzieri, însă aceasta au fost cauzate de constructor, potrivit edilului şef. Practic, s-a montat în zonă o conductă de gaz care a devenit funcţională, iar mai departe locuitorii din acea parte a oraşului trebuie să se îngrijească de conectarea la reţea a propriilor locuinţe. Dacă botoşănenii din Tulbureni au acces la gaz, alţii care domiciliază pe şapte străzi de la periferii, precum Cernavodă, Ion Creangă, IC Brătianu sau Tătarilor, beneficiază de mai mult iluminat public. 1.775 de metri liniari de drum sunt acum iluminaţi.