Ziariştii trimişi de “Gazeta Sporturilor” la Botoşani au realizat un reportaj în judeţ în care au uitat de faptul că, atunci cînd joacă în capitală tricolorii sînt înjuraţi şi, în loc să fie încurajaţi se strigă trivialităţi la adresa echipelor din Bucureşti. Înainte de meci cotidianul de sport a publicat un articol jignitor la adresa Botoşaniului şi botoşănenilor în care au fost evidenţiat cu preponderenţă caracterul provincial al zonei. “Naţionala Angliei şi-a făcut drum printre căruţe pînă la Botoşani, locul disputării partidei cu Torje&Co”, este titlul articolului.
“Poa' să vii şi Şauşăscu, pi-aişi mi-i poteca”
“
Pînă să ajungă în oraş, Pearce şi ai lui au străbătut mai întîi, aseară, 34 de kilometri pe roţi, distanţa de la aeroportul din Salcea-Suceava pînă la Botoşani. Impactul cu satele, grozav! Doar vremea le va mai aminti de-acasă, în rest totu-i cît se poate de «Made in România». (…) Şoseaua e flancată de case. Stînga-dreapta, portocaliul dovlecilor din curţi, gîşte... şi pac! Indicatorul de pe DN21 avertizează: "Interzis căruţe!". La nici 200 de metri de la scara avionului, regula o încalcă prima dată atelajul lui moş Vasile, care face drumul ăsta zilnic. Omul nu ştie nici o boabă de engleză, dar are umor negru şi vorbeşte BIO, fără "E-uri": «Poa' să vii şi Şauşăscu, pi-aişi mi-i poteca!». Căruţele se scurg implacabil din 3 în 3 kilometri. «Coach, participă la vreun concurs de hipism?», l-ar putea întreba vîrful lui Chelsea, Sturridge, pe Pearce. Stop! O vacă legată cu o sfoară de care trage un localnic opreşte circulaţia după ce ocoleşte un Volkswagen parcat. Se aşterne tacticos de-a latul şoselei, o traversează. Stă vizavi. Pe sensul de mers spre oraş”, este doar o parte din materialul publicat de cotidianul de sport.
Hotel cu nuntă
Nu doar mediul rural a fost luat în colimator de jurnalişti, ci şi municipiul, mai exact centrul acestuia. Ziariştilor li s-a părut probabil ceva ieşit din comun ca la restaurantul unui hotel să se organizeze o nuntă.
“La Rapsodia, hotelul unde va sta inamicul, sîmbătă seară a fost nuntă. Duminică spre luni, prima noapte de cazare pentru britanici, era programată o alta. Pe la 1:00 dimineaţa, nuntaşii încing «Dansul pinguinului» de obicei. Cei peste 40 de englezi vor auzi tot, negreşit! Muzica străbate fără probleme cele trei tavane, pînă la etajul unde vor fi cazaţi. În ce priveşte mîncarea, au fost precauţi, trimiţîndu-şi propriul bucătar din timp la Botoşani”, se mai spune în articol.
“Flămînzi aţi fost, flămînzi sînteţi, flămînzi veţi fi”
Deşi nu are chiar nici o treabă cu meciul, iar oraşul nici nu s-a aflat pe traseul delegaţiei britanice, jurnaliştii au legat Flămînziul de Londra.
“La 3030 de kilometri distanţă de Londra, se ţine la fiecare sfîrşit de săptămînă tîrgul de animale din Flămînzi. Încep «ofertele». «Dacă mă duc cu ei la hotel, mi i-or cumpăra englejii? Poate ne ajută şi pe noi cu ceva bani. <Flămînzi aţi fost, flămînzi sînteţi, flămînzi veţi fi!>, aşa ne-au spus comuniştii», speră tanti Mihaela, care are porci la vînzare. «Dacă vor, îi plimbăm cu căruţa. Doar că nu mai am cal, mi l-au cumpărat italienii să-l facă salam», "taie" aerul vorba lui Aurică Ţurcanu. Oamenii nu sînt siguri că ne vom califica: «Ne-a mers cu ruşii, dar cu ăştia va fi mult mai greu». Îl adoră pe Nicoliţă şi fac glume cu Adrian Cristea. «Pi dînsul l-am botezat Prinţu', e la fel de neastîmpărat ca dinamovistul», iar mîna indică unul dintre godacii din căruţă”.
Varianta integrală a articolului o poteţi citi accesînd :
https://www.gsp.ro/altele/tineret/reportaj-amuzant-englezii-au-parcurs-33-km-de-neuitat-cocktail-de-botosani-210672.html