Reprezentanții Primăriei Botoșani fac apel către toți membrii secțiilor de votare din municipiu care au participat la ambele tururi ale alegerilor prezidențiale să vină să-și ridice banii.
Încă de săptămâna trecută s-au început plățile pentru turul 1 însă nu au aflat toți cei care au participat la această rundă despre faptul că-și pot ridica sumele ce le revin.
Mai trebuie să ajungă la casieria Primăriei peste 100 de persoane care au fost în secții la primul tur al alegerilor prezidențiale.
De asemenea s-a început plata și pentru cel de-al doilea tur, astfel încât trebuie să vină să-și ridice banii toate persoanele care au fost implicate în activitatea electorală din secțiile de vot ale orașului.
Funcționarii din cadrul Primăriei susțin că banii nu sunt ridicați din cauza faptului că beneficiarii nu au aflat de efectuarea plăților.
În același timp, grație „marelui” GDPR, președinții de secții nu au primit datele de contact ale membrilor din secțiile de votare, acestea fiind considerate date cu caracter personal.
Așa se face că nu există altfel de pârghii pentru ca oamenii să fie anunțați că-și pot ridica banii înainte de sărbători.
Ministrul Marcel Boloș ajunge MÂINE la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 19, 2024
Cum să faci livrări eficiente de cadouri în perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 19, 2024
Modern Calor: PROGRAMUL casieriilor în perioada sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 19, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile