Situație fără precedent cu doar câteva zile înainte de 15 ianuarie, când la Botoșani, de peste trei decenii, se acorda Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia.
După ce Primăria Botoșani a înregistrat la OSIM titulatura Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia, Fundația Culturală ”Hyperion – Caiete botoșănene” Botoșani a anunțat că se retrage din organizarea acestui eveniment, același gest venind și din partea Uniunii Scriitorilor din România.
În aceste condiții, Primăria Botoșani a recurs la adoptarea unui nou regulament și la abrogarea unor articole HCL anterioare (detalii aici).
Drept răspuns, Gellu Dorian, președintele Fundaţiei Culturale „Hyperion-Caiete botoşănene” Botoşani, a transmis o ”Scrisoare Deschisă Domnului Primar al Municipiului Botoşani, Cosmin Ionuţ Andrei”, pe care o redăm integral mai jos:
”Stimate Domnule Primar,
Având în vedere dezinformările pe care, deliberat, le faceţi în spaţiul public, legate de Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, e bine ca botoşănenii, dar şi ţara întreagă, şi prin această scrisoare deschisă adresată Dumneavoastră, să afle adevărul despre acest important eveniment cultural petrecut la Botoşani timp de 31 de ani.
În primul rând, pentru această ediţie, pentru a fi încălcat de noi, cum afirmaţi, nu a existat niciun protocol încheiat între partenerii tradiţionali, Fundaţia Culturală „Hyperion-Caiete botoşănene” Botoşani, Uniunea Scriitorilor din România şi Primăria Municipiului Botoşani, aşa cum dezinformaţi pe botoşăneni. Ultimul protocol existent a fost cel de dinaintea pandemiei de Covid 12. Aceste protocoale se semnau anual, la fiecare ediţie! În schimbul de adrese dintre noi, am cerut în mod insistent să se facă un protocol între parteneri, să aibă loc un dialog, chestiuni pe care Dumneavoastră le-aţi evitat premeditat.
În al doilea rând, legat de istoricul acestui eveniment naţional, pe care Dumneavoastră, prin strategia ascunsă a unor subordonaţi din primărie, l-aţi confiscat, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, de la regulament, constituire de însemne, editare de carte, concept gală de decernare, juriu, invitaţi, parteneri etc., este o iniţiativă a mea personală încă din 1990, care, prin bunăvoinţa conducerii Primăriei Botoşani de atunci a putut demara, în martie 1991, numai prin colaborarea cu Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.). Astfel premiul a devenit proiect din Calendarul de manifestări culturale al U.S.R. şi obiect de activitate al Fundaţiei Culturale „Hyperion-C.B.” Botoşani, conform statutului de organizare şi funcţionare al acesteia. Nicio secretară a vreunui primar, nici vreun consilier local, nici vreun preşedinte de Comisie de cultură din cadrul Consiliului Local Botoşani nu au contribuit cu nimic la constituirea şi consolidarea acestui premiu, a cărui notorietate nu a fost câştigată în timp de valoarea pecuniară a premiului, ci de valoarea personalităţilor care au făcut de la început parte din juriul naţional, juriu pe care nu angajaţii primăriei, nici consilierii locali din perioada celor trei decenii în care premiul a devenit ceea ce este, l-au adus, ci eu personal prin relaţiile mele directe cu aceste mari personalităţi. La astea adăugându-se, prin seriozitatea deciziilor juriului, numele laureaţilor acestui premiu. Chiar şi pentru această ediţie, când doi membri ai juriului s-au retras, prin deschiderea spre colaborare pe care am avut-o, chiar şi în situaţia raptului efectuat de UAT Botoşani, v-am pus la dispoziţie un alt juriu format din adevărate personalităţi şi cunoscători ai fenomenului poetic de la noi, cum de altfel şi pregătirea pentru tipar şi editarea cărţii laureatului ediţiei precedente, pentru care primăria a contribuit cu doar 65% din cheltuielile necesare. Aceste doar două aspecte sunt dovada că noi am dorit să colaborăm cu primăria în continuare, însă, prin atitudinea umilitoare a unor angajaţi ai primăriei şi a unui consilier local, nu s-a putut. La care s-a adăugat lipsa Dumneavoastră de dialog, lăsat doar la schimbul unor adrese în care ne trasaţi nişte ordine sau ne cereaţi să vă punem la dispoziţie banca de date a fundaţiei pe care o conduc. În plus, tot deliberat, premeditat, ne-aţi scos din etapele fireşti ale organizării, cum ar fi sondajele pentru nominalizări şi relaţiile cu membrii juriului, ceea ce, de fapt, a însemnat şi indignarea acestora, recuzarea lor şi retragerea U.S.R. din parteneriat, implicit şi a noastră. Şi asta din cauza încălcărilor de către Dumneavoastră a tuturor hotărârilor Consiliului Local, legate de acest premiu, a regulamentului de organizare a acestui premiu, hotărâri pe care acum, pentru a nu le mai încălca, le-aţi abrogat, constituindu-vă în unic organizator al premiului, al cărui proprietar, prin rapt, sunteţi. Vă garantăm că veţi fi „unic”!
În al treilea rând, tot din categoria dezinformărilor pe care le faceţi, legate de acest premiu, spuneţi că cererile noastre, prin adresele trimise, ca într-un dialog al surzilor, au fost „absurde”. Nu, domnule primar, nu au fost absurde, au fost conform acelor H.C.L.-uri încălcate de dumneavoastră şi conform regulamentului aprobat de Consiliul Local, pe care nu l-aţi respectat dimpreună cu echipa dumneavoastră de strategi culturali. Pentru adevăr şi transparenţă, faceţi-le publice!
În al patrulea rând, şi poate şi cel mai grav, pe care ar trebui să-l rezolve instanţa de judecată, în dialogul Dumneavoastră cu unii membri ai juriului recuzat, aţi spus, înainte ca noi să ne retragem din organizare, că vreţi să scăpaţi de „şarlatanii de la Botoşani”! Cu ce am încercat noi să vă înşelăm sau cum de aţi putut să credeţi că noi suntem impostorii, în acest context, al unui act cultural de notorietate naţională, pe care noi l-am iniţiat şi consolidat, iar Dumneavoastră l-aţi confiscat acum, devenind „unic organizator”? Vă avertizăm că degradarea unui astfel de eveniment şi ducerea lui în derizoriu reprezintă un grav fenomen de imoralitate şi abuz de putere.
Şi în ultimul rând, istoricul finanţării acestui premiu ne este favorabil nouă, care până la ediţia a XX-a a fost în proporţie de peste 90% asigurat de Fundaţia Culturală „Hyperion-C.B.” Botoşani, prin proiecte, donaţii şi sponsorizări şi de către U.S.R. Abia din 2012, Primăria şi Consiliul Local Botoşani au constituit un buget, la care noi participam de fiecare dată cu mai mult de 15%. Însă toate aceste eforturi ale noastre, deveniţi între timp „şarlatani”, deliberat, cu sfatul unor apropiaţi, care, din acest punct de vedere sunt impostori, le-aţi şters cu buretele.
Toate aceste lucruri, la care se adaugă atitudinile sfidătoare pe care le aveţi, insultele aduse personal şi public, sunt fapte de evidentă încălcare morală a bunului simţ şi, nu în ultimul rând, o insultă gravă adusă comunităţii botoşănene!
Cu regret, Gellu Dorian
Preşedintele Fundaţiei Culturale „Hyperion-Caiete botoşănene” Botoşani”
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024