S-au schimbat lucrurile în ultimele decenii. Dezvoltarea tehnologiei a atras după sine și un nou mod de a trăi copilăria – puțină activitate fizică, mâncare nesănătoasă, haotică.
Pentru a lupta împotriva fenomenului de obezitate la copii, membrii Compartimentului de Promovare a Sănătății din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, atenționează în mod constant părinții, dar și copii cu privire la riscurile acestei boli. Sunt încurajate în permanență, prin diverse campanii, alimentația sănătoasă, mișcarea regulată și, în general, o viață activă.
L-am întrebat pe medicul Corneliu Saradan, din cadrul DSP, ce rol joacă părinții în această „ecuație”, și ne-a răspuns că, din start, se pleacă cu o idee proastă: aceea de a oferi recompense alimentare. „Este greșit să-i spui copilului că dacă reușește un anumit lucru sau dacă are rezultate la învățătură, îl scoți în oraș la o pizza”, spune acesta. Asta pentru că micuțul va asocia totdeauna reușitele, succesele, cu alimentația nesănătoasă.
De altfel, tot părinții au fost cei care au avut ultimul cuvânt de spus și în derularea proiectului ASS (Alimentație Sănătoasă și Sport), derulat de DSP în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Botoșani. Campania are în vedere măsurarea și cântărirea copiilor în școli, și oferirea de sfaturi medicale acolo unde este nevoie, unde se identifică probleme. S-au lovit însă de o barieră.
„Am prezentat ce vrem noi să facem și am solicitat acceptul părinților. În municipiul Botoșani, mai greu, nu am obținut acest accept, așa că mâine (n.r.: 15 iunie 2015) vom merge în rural și vom face măsurători cu sprijinul asistentului medical comunitar”, a mai spus medicul Corneliu Saradan.
Obezitatea mai este numită și „boala secolului”, una dintre problemele medicale cele mai frecvente, care crește considerabil riscul apariției diverselor afecțiuni, îndeosebi cele cardiace.
(C.B.)
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024