Durere fără margini în familia unei botoșănence care și-a pierdut, în ultimii ani, tatăl și doi frați. George avea doar 37 de ani și s-a stins departe de țară.
A fost un suflet ales, foarte iubit și deopotrivă respectat. Departe de țară, deși a înfruntat multe greutăți și propria boală, George a fost alături și de cei greu încercați de viață, făcând voluntariat pentru a ajuta persoanele cu dizabilități.
S-a stins din viață după o cruntă suferință, iar acum familia se îngrijește să îi aducă în țară, la Trușești, Botoșani, corpul neînsuflețit. Sute de oameni au donat din puținul lor pentru ultimul drum al lui George. Cel mai dureros drum către casă.
Daniel Câșlariu l-a cunoscut pe George, ambii fiind din Trușești, și s-a implicat la rândul său pentru strângerea de bani pentru repatrierea consăteanului său.
”Dumnezeu să te aibă în pază, om bun, și putere familiei să treacă peste. Cu greu îmi găsesc cuvintele când durerea apasă și stau și mă gândesc că poți avea totul pe lumea asta și poți fi cât de tânăr, dacă Dumnezeu te vrea la el nu poate nimeni să stea înaintea Lui. Acum îmi zboară gândul la sora lui George, Doamna Mirela, care trăiește coșmarul vieții sale după ce pierde și pe cel de al doilea frate și nu mai zic că l-a pierdut și pe tatăl lor cu ceva timp în urmă. Mă rog la bunul Dumnezeu să îți dea putere, doamna Mirela, și speram ca George să ajungă cât mai repede acasă . Dumnezeu să te ierte. Mulţumesc frumos tuturor celor care au donat din puţinul lor pentru a-l repatria pe George. Dumnezeu să vă binecuvânteze”,
Daniel Câșlariu, președinte Asociația ”Grup Civic” Botoșani
Cuvinte copleșitoare au venit astăzi de la cei care l-au cunoscut pe George sau de la apropiați ai familiei.
”Am sperat și m-am rugat, m-am rugat Bunului Dumnezeu să ne mai îngăduie a ne mai întâlni în această viață, se pare ca Dumnezeu are alte planuri cu tine și cu siguranță ne vei veghea încontinuu așa cum doar tu ai învățat să o faci aici pe pământ. Nu te vom uita. Drum liniștit, Prietene. Condoleanțe familiei greu încercate. Dumnezeu să-l Odihnească în pace”,
Marius Adrian Ignătescu, prietenul lui George
”De ieri, lumea a rămas mai săraca cu un suflet! Nu un suflet oarecare, ci un suflet care și-a dedicat viața și existența oamenilor greu încercați de viață și de boală! A fost atât de dedicat, încât a uitat de propria suferință și a plătit cu viața, la doar 37 de ani, lăsând în urma lui o mamă și o soră sfâșiate de durere!
Rămas bun George, suflet frumos! Mulțumim pentru lecția de viață pe care ne-ai dat-o în această scurtă călătorie pe acest pământ! Atât celor care te-au cunoscut personal, cât și celor care te-am cunoscut virtual și doar acum când sufletul tău avea nevoie de noi și de rugăciunile noastre, iar noi aveam nevoie să învățăm de la tine, tot ceea ce înseamnă bunătate, curaj, implicare și devotament! Nu te vom uita. ... Nu am avea cum, un Om ca tine, este rar în ziua de astăzi... Și chiar dacă nu mai ești fizic printre noi, faptele tale, și iubirea ta față de semeni, va dăinui......Dumnezeu să te odihnească, condoleanțe familiei!”
Nicoleta Daniela Pintea
În urmă cu 5 ani, pe neașteptate, George și-a pierdut fratele, cauzându-i o durere inimaginabilă, urmată la doi ani de pierderea tatălui. Aproape răpus de durere, decide să abandoneze tot ceea ce clădise în timp cu atâta trudă, renunță la o carieră promițătoare în România și urmează calea străinătății.
Ajuns în Marea Britanie, George a optat pentru un trăi modest și a încercat să ofere un ajutor celor mai puțin favorizați prestând muncă voluntară la numeroase organizații caritabile și lucrând în paralel la îngrijirea persoanelor cu dizabilități locomotorii, fapt care îl făcea să se simtă un om împlinit.
”Când totul părea perfect și începea să se bucure de roadele muncii lui, boala de care suferea de ceva timp a reușit să-l răpună la numai 36 de ani, acum zbătându-se între viață și moarte pe pat de spital, cu șanse minime de supraviețuire departe de casă și familie. În curând urmează să fie deconectat de la aparatele care îl țin în viață și va fi nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a putea fi repatriat și înmormântat creștinește ca să-și găsească odihna veșnică pe pământurile natale”, spuneau în urmă cu câteva zile prietenii.
Din nefericire, George nu a mai rezistat mult și s-a stins, lăsând în urmă o mamă și o soră sfâșiate de durere.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024