Micuțu, așa cum îl știa lumea, era iubit și îndrăgit de prieteni, dovada stă în gestul pe care l-au făcut aceștia pentru el, la câteva săptămâni de la groaznicul eveniment rutier. Deși nu e ceva ieșit din comun, darul post-mortem făcut de tineri, a adus o lacrimă pe obrazul celor care l-au cunoscut. Pe un tricou alb, un tânăr i-a dedicat un mesaj prietenului său decedat, dar și un gol în timpul unui meci de fotbal.
”
Pentru Micuțu Claudiu. Este tot timpul alături de noi și va fi tot timpul. În seara asta lui i-am dedicat primul gol.. .alături de el am jucat și vom juca deoarece Claudiu a fost și va fi cel mai bun prieten care l-am avut.Nu te vom uita niciodată”, i-a scris pe pagina de socializare
Ionuț Prodan, un prieten apropiat al lui Claudiu.
De asemenea, pe contul personal de Facebook al lui
Claudiu Fedoreanu au apărut și câteva filmări de la înmormântare, cu mesaje dureroare:
”Vei rămâne în inimile noastre cât timp vom mai trăi. Până la urmă toti ne ducem dar tu te-ai dus acolo Sus la dreapta tatălui nostru prea devreme aveai toată viața înainte, mai aveai foarte mult drum de parcurs în viața ta, nici acum nu-mi vine să cred că nu mai ești între noi nici acum nu-mi vine să cred că te-am condus spre drumul cel veșnic, nu te voi uita niciodată”.
Botoșăneanul de 23 de ani a decedat pe data de 10 noiembrie 2014, la Cluj în mașina pe care abia și-o achiziționase. Din păcate însă, autovehiculul a fost plătit viața.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Mașină plătită cu viața: POVESTEA șocantă a băiatului de 23 de ani mort la Cluj – GALERIE FOTO