Ne aflăm într-o perioadă dificilă pentru toți, însă există o categorie socială vulnerabilă, care are mai multă nevoie de ajutor.
Parohia ”Sfântul Vasile cel Mare” din municipiul Botoșani vine în sprijinul persoanelor fără adăpost.
Astfel, potrivit unui anunț al preoților bisericii amintite, parohia vine în sprijinul celor năpăstuiți de soartă punând la dispoziție un spațiu situat în strada Zorilor nr.6, scara C, parter (intrarea prin spate).
Aici, persoanele fără adăpost pot beneficia săptămânal de o baie și o masă caldă.
”Cu acest prilej, vă vom spăla și hainele. Vă așteptăm cu dragoste frățească”, este mesajul părinților de la Biserica ”Sf. Vasile cel Mare” din municipiul Botoșani, pr. Petru Chirvase și pr. Cristian Buhaciuc (date de contact foto jos).
Programul este de luni până vineri, între orele 9.00 și 15.00. Anunțul a fost postat în oraș, în locuri vizibile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Proiectul USR care i-ar scuti pe angajații bolnavi de drumuri și birocrație, respins de PSD și PNL
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
ANUNȚ Primăria comunei Mihai Eminescu privind măsurile pentru curățenia publică din luna aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Ziua Poliției la Botoșani cu mascați și o nouă achiziție care i-a „cucerit” pe copii – VIDEO
Oana Sava
Mar 25, 2025
Polițiști de la Botoșani avansați în grad de ziua lor
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile