După ce pe 16 martie a renunţat la funcţia de preşedinte al comisiei naţionale de cenzori din PNL, săptămîna aceasta Gheorghe Ciubotaru şi-a dat demisia şi din partid. El este nemulţumit de modul în care s-au organizat alegerile la nivel naţional, de faptul că preşedintele a fost desemnat prin vot pe liste şi nu uninominal, dar şi pentru faptul că unul dintre contracandidaţii săi, adică Viorel Cataramă, cel pe care chiar el l-a susţinut la şefia partidului, a fost exclus la scurt timp după scrutin. De aceasta dată el şi-a depus demisia la PNL Botoşani. „Am depus un document prin care i-am informat că renunţ la calitatea de membru PNL. În momentul de faţă sunt liber de orice sarcină de partid şi mă simt excelent”, a declarat Ciubotaru pentru Botoşăneanul.ro. Fost consilier judeţean şi municipal PNL, fost vicepreşedinte şi secretar al organizaţiei judeţene, el spune că va rămîne liberal în convingeri şi că este posibil ca în viitor să intre într-un partid cu doctrină de dreapta.
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile