Primul invitat care a luat cuvântul la Consiliul de Coordonare Local al Organizaţiei Municipale a PDL Botoşani a fost senatorul Gheorghe Flutur. Secretarul general al partidului le-a vorbit oamenilor despre ce s-a întâmplat cu formaţiunea de la alegerile parlamentare şi despre guvernarea USL, atât la nivel central, cât şi local. Redăm mai jos cele mai importante pasaje din declaraţiile făcute de preşedintele PDL Suceava.
"1 ianuarie 2014 trebuie să ne prindă cu structurile în tranşee"
Vreau să mulţumesc foarte sincer organizaţiei de la Botoşani, şi de la judeţ, şi de la municipiu, cum v-aţi mobilizat în ultima perioadă.
PDL şi-a asumat rezultatul votului din decembrie, am avut alegeri interne la vârf şi n-a fost uşor, pentru că PDL a fost singurul partid cu moţiuni şi concurenţă, dar, spre deosebire de PSD şi PNL, care au avut un singur candidat care se ştia dinainte că o să iasă, PDL a avut competiţie.
1 ianuarie 2014 trebuie să ne prindă cu structurile în tranşee pentru bătăliile de anul trecut.
"Cele mai zgârcite sondaje de opinie ne dau la peste 20%"
Până astăzi cele mai zgârcite sondaje de opinie ne dau la peste 20%, ceea nu e rău (…). Să ajungi să te întâlneşti cu PNL…
Psihologic, când depăşeşti PNL şi devii al doilea partid din România…
Acest lucru se simte şi în teritoriu, şi la Botoşani, lupta între PSD şi PNL.
Poate că cetăţeanul din Botoşani care plăteşte aceşti 8 eurocenţi la carburant se gândeşte şi el la o autostradă pe care să facă două ore până la Bucureşti
Măi ficior, stânge-i de undeva pe ai tăi ca să dea bani şi pentru zona asta (pentru Relu Fenechiu care strânge semnături pentru o autostradă Iaşi – Târgu Mureş).
Am văzut că se vorbeşte de Polul de Dezvoltare Botoşani-Suceava, foarte bine Cum vom face aceste două oraşe surori să fie împreună? Polul acesta noi l-am lansat fiindcă distanţa este mami mică între noi. Polul de dezvoltare nu trebuie să fie o poveste
"Aveţi o uriaşă şansă"
Am adus 40 de milioane pentru Aeroportul Salcea şi ei au întrerupt cursele. Asta a făcut USL-ul.
Acesta este un spectacol ieftin de doi bani a celor care se laudă că vor să facă ceva (despre drumul Botoşani – Suceava, licitat şi cu alocări financiare în vremea PDL, unde lucrările s-au sistat la zece zile după „inaugurarea” lui Victor Ponta)
Aveţi o uriaşă şansă să arătaţi ce aţi făcut aici în ultimul mandat, ce aţi făcut şi ce nu mai fac ăştia, nu e ce vom face, ce-am făcut
Am văzut şi în sondajele de opinie, lumea deja analizează şi regretă
(S.B.)
[[banner]]
CITEȘTE:
Ultima oră: Diaconu a făcut un pas înapoi în PDL