Ziua de marți, 19 mai a fost cu ghinion pentru comunitatea din Broscăuți, județul Botoșani. Un bărbat care locuia la intersecția de pe Deal la Coșeri a fost surprins de o mașină în timp ce încerca să traverseze strada. Viața lui Dumitru V. de 77 de ani s-a terminat la scurt timp după impact.
În jurul orei 19.10, aproape de apusul soarelui, o mașină Opel, care venea dinspre Corlăteni condusă de o persoană de 20 de ani, nu a mai putut evita pietonul care era pe drum. Imediat ambulanța a ajuns la fața locului, cadrele medicale au încercat să-l readucă la viață, dar fără rezultat. Sătenii s-au adunat în zonă și discutau despre soarta lui nea Dumitru.
"Era un om foarte bolnav, abia mai rezista și aceasta a fost picătura care l-a doborât. Rar ieșea din curte și acum uite ce s-a întâmplat. Pentru el viața s-a terminat, dar pentru șoferiță e mare necaz", a spus un cetățean, rudă cu defunctul.
Lumânarea a ars la căpătâiul lui și rudele apropiate împietrite de durere stăteau în drum și în ogradă. Clopotul bisericii a început să bată, iar lumânările de la troița din intersecție au fost aprinse.
Mihaela AMARINE
[[galerie-foto]]
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile