Cine se încumetă să tragă o duşcă înainte de a se urca la volan riscă şi “câştigă” un dosar penal.
În jurul orei 7:30, marți 17 ianuarie 2017 a fost depistat în trafic, G.L. de 41 de ani, din comuna Corni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean D.J.208 H, pe raza localităţii Corni.
Conducătorul auto a fost oprit pentru un control de rutină și a fost testat apoi alcoolscopic, rezultatul a fost de 0,45mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii de la Botoșani efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Un botoșănean mincinos a fost „cazat” în Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Magazinul Brico Depot de la Botoșani va fi preluat de Altex: Vânzările, în picaj de la an la an
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Fals taximetrist amendat și scos din trafic de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Șefă nouă prezentată în ședință de prefectul Dan Nechifor
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Culmea tupeului: Un tânăr băut și FĂRĂ permis a ieșit la plimbare cu o mașină FURATĂ
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile