Viceprimarul Florin Ghiorghiţă i-a criticat pe unii consilieri locali care se lansează în diverse declaraţii referitoare la activitatea firmei de ridicat maşini HSR, sau vin cu propuneri pentru ca acest serviciu să fie preluat de alte societăţi subordonate municipalităţii. Astfel, după cum susţine edilul, aceste declaraţii ar putea dăuna şi ar strica toată munca depusă de Executivul Primăriei de a modifica regulamentul de parcare/blocare/ridicare a autovehiculelor din municipiu.
„Vreau să rog pe unii consilieri care ne strică toată munca pe care am făcut-o şi o facem de o bună bucată de vreme, pentru că, din punctul nostru de vedere, mie îmi este tare frică să nu vină cei de la HSR la un moment dat şi să spună, domnule nu ne mai interesează ce amendamente faceţi voi în CL şi nu mă interesează ce modificări faceţi la regulament, eu am o licitaţie, am un contract pe baza căruia ei îşi desfăşoară activitatea în mod unilateral”, susţine
Florin Ghiorghiţă. Viceprimarul a făcut referire la fostul viceprimar Romulus Eram care a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă de la finele săptămînii precedente la PNL, că pentru el contractul cu HSR este o enigmă, iar Florin Ghiorghiţă ar face un lobby ascuns pentru readucerea firmei în municipiu pentru ridicarea maşinilor. „
Deci unii consilieri nu înţeleg şi nu pricep şi nu vor să bage la cap lucrul acesta, ei văd propuneri de acel gen că o să face Eltrans, sau o să facă Urban Serv partea de ridicări auto, astea sunt poveşti şi dl. Eram ar trebui să ştie cel mai bine, în primul rînd din cauza intervenţiilor şi a presiunilor care se fac şi pe partea politică şi pe partea economică-judecătorească asupra firmelor respective şi niciodată o firmă a administraţiei locale nu va putea face aşa ceva într-un oraş”, a mai spus
viceprimarul. Florin Ghiorghiţă a mai făcut un apel la încrederea condilierilor locali de a conta pe eforturile duse de Executivul Primăriei în vederea îmbunătăţirii regulamentului pe baza căruia HSR şi-a desfăşurat activitatea pentru a fi preîntîmpinate eventualele abuzuri.