Giganţii, oamenii cu statură uriaşă, sunt prezenţi în mitologia fiecărui popor. Aceşti humanoizi au aprins imaginaţia oamenilor de-a lungul secolelor şi continuă să fie prezentaţi şi astăzi ca o realitate ascunsă a unei lumi de mult apuse. Oamenii de ştiinţă sunt însă sceptici, scrie Adevărul.
Cu siguranţă, poveştile cu giganţi încântă. Oameni uriaşi, precum Goliath, Ymir sau Polyphemus au trezit mereu imaginaţia. Aceşti uriaşi populează poveştile fiecărui popor dar şi vechile mitologii. Pe toate cele şase continente locuite de om, uriaşii au străbătut pământul şi îndeosebi au săvârşit fapte reprobabile, incendiind sate, mâncând oameni sau în alte cazuri au adus bunăstare şi au fost veneraţi. Toate acestea însă numai în poveşti. Existenţa lor nu este confirmată de niciun specialist şi nu există nicio dovadă incontestabilă privind existenţa acestor oameni uriaşi. Chiar şi aşa giganţii îşi au încă susţinătorii lor, fiind elaborată o adevărată teorie a conspiraţiei, cu descoperiri de schelete gigantice, ţinute la secrete, dar şi cu imagini publicate în mediul virtual cu aşa zice rămăşiţe de uriaşe care însă nu sunt recunoscute de comunitatea ştiinţifică. În secolul al XXI lea, epopeea giganţilor încă stârneşte controverse.
Din cele mai vechi timpuri mitologia diferitelor popoare a lăsat mărturii privind existenţa unor oameni cu o statură impresionată şi de 10 ori mai înalţi decât un om obişnuit. Erau numiţi giganţi sau uriaşi. Numele lor sunt păstrate, inclusiv în Vechiul Testament. Cei mai cunoscuţi sunt Anakim, Gog şi Magog, Goliath, Nephilim sau Nimrod. Totodată uriaşi cunoscuţi sunt prezenţi în cultura veche celtică şi sunt cunoscuţi drept Cormoran,Corb sau Eriu. Mitologia greacă la rândul său este plină de giganţi. Sute de uriaşi sunt consemnaţi, dintre care poate cei mai cunoscuţi sunt ciclopii Polyphem şi Epimetheus. Mitologia hindusă dar şi cea nordică sau amerindiană îşi are şi ea uriaşii săi. În majoritatea cazurilor uriaşii sunt o pacoste pentru umanitate. Ei atacă satele, terorizează comunităţile şi sunt în unele cazuri chiar o pedeapsă divină. Şi în România poveştile cu uriaşii abundă. Mai mult decât atât credinţele populare consemnează numeroase legende privind existenţa uriaşilor. De exemplu în nordul judeţului Botoşani, la Ibăneşti şi Hilişeu Horia este o abundenţă de mărturii cu privire la existenţa uriaşilor. Aproape nu există loc, care să nu amintească de o faptă sau de un mormânt de uriaş.
Din mitologie aflăm că uriaşii au apărut în special prin voinţă divină. În cazul poveştilor celtice cu uriaşi, originea lor este nespecificată. Doar în cazul lui Eriu se spune că este de fapt la orgine o zeiţă. În rest inclusiv la români, giganţii se pare au existat dintotdeauna. În Biblie, mai precis în Vechiul Testament, în Geneză se precizează că uriaşii ar fi apărut din încrucişarea fiilor lui Dumnezeu cu pământenii. „În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când Fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii”. Legendele greceşti arată deasemenea o orgine divină a uriaşilor, Polyphem de exemplu s-a născut din zeul Poseidon.
Miturile despre uriaşi au persistat până în lumea contemporană. Mai mult decât atât astăzi se caută explicaţii ştiinţifice, iar o întreagă comunitate, mai mult pseudo-ştiinţifică susţine că există şi dovezi privind existenţa acestor oameni cu staturi impresionante. Mediul virtual este împânzit cu imagini ale unor schelete uriaşe descoperite. Mitologia contemporană atestă descoperirea unor uriaşi cu părul roşu în peşterile din Lovelock situate în deşetul Nevada pe teritoriul Statelor Unite. Se spune că aceste schelete au fost descoperite în 1911 şi că în special craniile au ar fi fost păstrate o vreme în muzeul Humbolt din Winnemucca.
Despre aceşti uriaşi ”cu părul roşu” din Nevada vorbesc legendele ameridienilor din tribul Paiute care îi numeau Numa Ticutta. Bătrânii tribului Paiute spuneau, după cum a cules legendele Ione Allen, că aceşti uriaşi, aveau părul roşu şi că mâncau oameni. De altfel Numa Ticutta în graiul Paiute înseamnă mâncători de oameni. Totodată se presupune că în toată America au fost descoperite urme ale unor uriaşi. Rămăşiţele lor nu se află astăzi însă la niciun muzeu şi nu există nicio documentare ştiinţifică oficială despre aceste schelete sau cranii. Mai mult decât atât un raport al descoperirilor de la peşterile din Lovelock este publicat, dar nici urmă de uriaşi, doar de comunităţi paleolitice şi mai târziu neolitice. O altă ”rasă” celebră de uriaşi este considerată cea a patagonezilor, despre care se spune că au fost văzuţi de Magellan în călătoria sa în Patagonia. Unul dintre marinarii care l-au însoţit a descris o întâlnire cu un uriaş din Patagonia, care dansa pe o insulă. ”Era atât de înalt încât abia îi ajungeam pânş la mijloc”, scria uluit Antonio Pigafetta, geograful din cadrul expediţiei lui Magellan. Aceeaşi patagonezi vor fi menţionaţi şi în jurnalul de călătorie al celebrului călător şi corsar britanic Francisc Drake, dar şi de James Cook, care ar fi încercat să prindă un uriaş, sau de John Byron. Totodată în lumea virtuală au apărut sute de informaţii referitoare la aşa zise schelete de uriaşi descoperite în SUA, Munţii Caucaz, Munţii Altai, Deşertul Sahara sau chiar la Roşia Montană.
Toate aceste descoperiri epocale, sunt însă doar pe internet. Nicio lucrare ştiinţifică sau rapoarte de descoperiri nu confirmă existenţa unor oase de giganţi. Existenţa giganţilor în forma spectaculoasă în care este prezentată în mediul virtual nu este confirmată de oamenii de ştiinţă. Rapoartele privind descoperirile de la Lovelock în Nevada arată o comunitate, dar nu de uriaşi ci de nativi aflaţi pe diferite trepte ale civilizaţie, iar muzeul Humboldt nu are cranii uriaşe. Toate aceste „descoperiri” în special de morminte ale giganţilor nu apar în lucrările ştiinţifice de specialitate şi nici nu sunt confirmate de oamenii de ştiinţă. Cât despre patagonezi, aceştia se vor dovedi de fapt nişte giganţi ceva mai scunzi decât un baschetbalist din NBA.
Prezenţa aşa-zişilor giganţi este documentată în lumea ştiinţifică, dar într-un mod mai puţin bombastic şi diferit. Giganţii nu sunt neapărat oameni foarte înalţi, ci mai mult specii de hominizi înrudite cu omul actual. Astfel se vorbeşte de Gigantopithecus descoperit în 1935 de antropologul Ralph von Koenigswald. Mai precis acesta a descoperit rămăşiţele sale într-o farmacie din China. Gigantopithecus era mai mult o primată, o specie uriaşă de maimuţă care a trăit în zona Asiei. De această specie s-a ocupat şi Grover Krantz, un antropolog american de renume mondial,cunoscut pentru încercarea sa de a dovedi existenţa primatelor uriaşe de genul Yeti sau Sassquatch. De altfel existenţa acestui Gigantopithecus a fost confirmată de studii scrise şi de numeroase descoperiri arheologice în peşterile din Liucheng sau site-urile de la Hubei şi Guangxi, toate din China. Au fost descoperite, în special, cranii, mandibule sau oase ale braţelor. Resturi osteologice ale acestei specii au fost descoperite şi în Vietnam dar şi în alte zone ale Asiei de sud-est. Grover Krantz în special preciza că Gigantopithecus măsura aproximativ 3 metri înălţime şi semăna cu un urangutan. O altă specie de ”uriaş” documentată ştiinţific, este Meganthropus.
Nu se ştiu foarte multe despre el, dar se crede că a fost un tip hominid uriaş, aşa cum arată Franz Weidenreich un renumit antropolog şi anatomist german. Rămăşiţele acestei specii au fost descoperite şi cercetate în zona Sangiran, din Indonezia. Mai precis este vorba de un fragment de craniu şi o mandibulă. Descoperirea a fost realizată de antropologul von Koenigswal în 1941, iar cercetările au fost continuate de Franz Weidenreich, care s-a arătat impresionat de dimensiunile mandibulei. ”Uriaşul din Java era mult mai mare decât orice gorilă”, preciza Weidenreich. Mai mult decât atât, acesta preciza că are de două ori dimensiunea gorilei. De altfel se presupune că avea în jur de 2,5 metri şi aproape 400 de kilograme. Modul în care au dispărut aceşti uriaşi, ierbivori în mare parte, este legat de schimbările climatice care au survenit de-a lungul timpului. Totodată referitor la patagonezi şi înălţimea lor, s-au pronunţat specialiştii care au efectuat săpături arheologice în zonă, dar şi antropologii. Băştinaşii din tribul Aonikenk din cadrul populaţiilor Tehuelche, corespund cel mai bine descrierii călătorilor străini. Mai precis prin săpături arheologice s-a descoperit că înaintaşii acestora din secolele al XVI-XVII lea aveau statură faţă de europeni.
Mai precis erau ”giganţi” de aproximativ 1,85 metri cu exemplare care ajungeau până la 1,90-1,95. În timp ce media de înălţime la europenii din aceea perioadă era de 1,65 metri. Poate de aceea şi adânca impresie pe care le-au creat-o. Totodată de-a lungul istoriei au existat indivizi cu mult mai înalţi decât media populaţiei, ceea ce i-a propulsat imediat în rândul uriaşilor. Un bun exemplu este Goliath-ul biblic dar mai ales Bartlmä Bon, un individ misterios care a fost prezent în turnirul de la Viena din 1560, ca însoţitor al nepotului arhiducelui Ferdinand al II lea. Se spune că măsura 2,6 metri. Ceea ce s-a întâmplat cu acesta după turnir rămâne un mister.
