Becali l-a lăudat și pe antrenorul FC Botoşani, tehnician despre care a spus că e pe lista lui cu viitori antrenori ai echipei.
Patronul FCSB, Gigi Becali, s-a declarat, miercuri, entuziasmat după transferul mijlocaşului Malcom Edjouma de la FC Botoşani.
"Nu am fost niciodată atât de bucuros de un transfer, ca de transferul ăsta. De ce? Pentru că am visat de 20 de ani un jucător, un mijlocaş închizător care să urce cu mingea la picior, să dribleze, am visat un jucător d-ăsta şi nu l-am găsit niciodată. Niciodată nu am fost aşa de bucuros ca acum!”, a spus Gigi Becali.
”Niciodată nu am vrut atât de mult un jucător! Niciodată nu am avut atâtea emoţii până să fie semnătura gata! Nici acum nu-mi vine să cred că un jucător ca ăsta, la 26 de ani, nu l-a văzut nimeni şi a ajuns la mine! Nu-mi vine să cred! Acum nu mai vreau să ne apropiem, acum mă gândesc la câte puncte diferenţă să terminăm, să intrăm noi în play-off cu puncte în plus. Până acum nu i-au bătut (n.r. - alte echipe pe CFR), dar acum s-ar putea. Eu pe Dawa l-am văzut prima dată, am zis numărul 5, acum două luni, mi-a plăcut o fază, dar mă mai consult cu colaboratorii mei şi nu prea îl vor. Dar mie îmi place Dawa. Dacă ar fi după mine, l-aş lua, numai că colaboratorii mei... mai fac şi ca ei. Câteodată mai fac şi ca ei, când e de dat bani. Când e de luat, nu mă mai interesează. Dacă ei zic să nu dau bani, mă mai gândesc", a declarat Becali, la Digi Sport.
Patronul FCSB l-a lăudat pe antrenorul FC Botoşani, Marius Croitoru, cel care l-a descoperit pe Edjouma, tehnician despre care a spus că e pe lista lui cu viitori antrenori ai echipei.
"El are ceva special, are un dar, un dar special, care nu putem să ne dăm seama ceea ce face el. Are el un dar special, de la Dumnezeu, adică. Nu glumesc nimica. Nu se poate să tot iei jucători, să-i tot vinzi încontinuu şi echipa ta să nu joace spre Divizia B. Nu se poate aşa ceva. A mai fost ăla, Keita, l-am vrut şi nu am putut să-l iau. Tu tot îi vinzi şi scoţi alţii! Este un dar special al lui. Ceea ce face el numai el poate. A fost şi el pe listă, cu Poenaru. Poenaru şi cu el sunt pe lista mea ca viitori antrenori", a adăugat Becali.
Mijlocaşul francez Malcom Edjouma, în vârstă de 25 de ani, a fost transferat de la FC Botoşani la FCSB.
Potrivit digisport.ro, francezul a semnat un contract pe patru ani, iar Denis Haruţ se va întoarce de la FCSB la FC Botoşani sub formă de împrumut, în cadrul aceleiaşi afaceri.
Edjouma va mai rămâne la Botoşani o săptămână, pentru a mai juca două etape şi ajuta actuala echipă să prindă un loc de play-off.
În acest sezon, fotbalistul a disputat 20 de partide în Liga I pentru FC Botoşani şi a marcat patru goluri. În România, Edjouma a mai jucat la FC Viitorul în prima jumătate a anului 2020.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024