Fotbalistul adus de la FC Botoșani cu 330.000 de euro a fost aspru criticat după duelul FCSB – Universitatea Craiova.
Gigi Becali „l-a luat la țintă” pe Malcom Edjouma. Patronul i-a transmis că a pierdut locul de titular pentru că „s-a văzut Maradona”.
Gigi Becali a fost din nou „sponsorul” Ligii 1 în această iarnă. FCSB a fost echipa care a plătit cel mai mult pentru un transferul unui jucător și a dat 330.000 de euro pe Malcom Edjouma de la FC Botoșani. În plus, la formația moldoveană a ajuns și Denis Haruț, împrumutat până la finalul campionatului.
Gigi Becali era foarte încântat de transferul lui Edjouma și spunea că este tipul de fotbalist după care se uită de 20 de ani. După două luni și-a schimbat părerea, iar după partida cu Universitatea Craiova, pierdută de FCSB cu 2-0, l-a criticat dur pe jucătorul care câștigă 14.000 de euro pe lună.
„Edjouma ăla am zis când a venit am zis să vezi ce milioane iau pe el, primul meci, al doilea meci, «mamă, ce fotbalist, extraordinar, de când caut!». A jucat bine două meciuri acum, gata, s-a văzut Maradona: «Eu driblez, nu mai pasez eu»”, a declarat Gigi Becali.
Patronul a luat deja decizia în privința lui Edjouma și spune că mijlocașul și-a pierdut tricoul de titular, mai ales că nu este prima oară când greșește. Gabi Balint l-a avertizat încă de când a venit să nu-și aducă prea multe haine, că își va supăra rapid patronul și va pleca de la FCSB.
„«Bă, pasează, mă, că stai pe bancă, mă Edjouma». Ia să vezi cum stă pe bancă acum, când a venit în primul meci pac-pac din prima, ce fotbalist, acum i s-a urcat la cap, când prinde mingea are trei situații de pasă dar el driblează, degeaba driblezi cu unul dacă o pierzi la al doilea”, a mai spus Gigi Becali la PRO Arena.
Malcom Edjouma a jucat în opt partide la FCSB și a marcat opt goluri, arată impact.ro.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024