Giulia, o elevă din Timiș a devenit campioană națională la Botoșani 

Competiția a avut loc la Botoșani, în pădurea de la Rediu.

 

Giulia Ana Bercea, elevă a Liceului Teoretic ”David Voniga” din Giroc, a obținut locul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar pentru gimnaziu – ramura sportivă cros, categoria fete, devenind, astfel, campioană națională la acest sport.

 

Ultima etapă a olimpiadei din acest an s-a desfășurat la Botoșani, în perioada 11-13 aprilie, după ce, inițial, fusese anunțată pentru Timiș.

 

Competiția a reunit circa 150 de elevi sportivi din întreaga țară, traseul pentru cros fiind în Pădurea Rediu, anunță publicația Renașterea.

 

Duminică, tânăra atletă a obținut un nou rezultat uriaș. Sportiva antrenată de Oana Staicu, la CS Giroc-Chișoda, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Cupa României la Cros, categoria U14 – 1500 m.

 

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code