Dacă la început a părut doar o coincidență, ceea ce ce s-a întâmplat sâmbătă seară la FC Botoșani – CSMS Iași 1 – 3 confirmă informațiile că roș-alb-albaștrii nu mai vor pur și simplu să joace, protestând față de tăierea salariilor operată într-un moment în care erau pe val.
Echipa fanion a județului a pierdut din nou doi jucători încă din prima repriză din ”derby de Moldova”.
Andrei Miron a fost eliminat pentru două cartonașe galbene, ambele pentru faulturi făcute asupra lui Bole. Primul galben l-a văzut în minutul 26, în timp ce pe cel de-al doilea l-a primit pentru un fault în careu, făcut 10 minute mai târziu. Faultul făcut de fundașul Botoșaniului a dus la acordarea unei lovituri de la 11 metri, transformată cu siguranță de Cristea.
Cel de-al doilea eliminat de la gazde, Cătălin Golofca, a văzut direct cartonașul roșu, în minutul 39, după ce l-a lovit fără minge pe Sato. Ovidiu Hațegan nu a ezitat și l-a trimis la cabine fără să stea pe gânduri.
”Daaa, e deja prea mult. Golofca este și el eliminat după acest duel cu Sato. Incredibil! În decurs de numai cinci minute Botoșaniul își sabotează complet partida”,
Comentariu în direct la DigiSport.
Chiar când făcea aceste afirmații Elek lua și el galben pentru proteste.
Interesant este că cei doi jucători eliminați veneau după ce au ispășit o etapă de suspendare, fiind eliminați în partida cu Gaz Metan Mediaș și astfel au stat în înfrângerea de la Târgu Mureș. De altfel, înaintea partidei antrenorul Leo Grozavu a anunțat că va propune conducerii ca la meciul cu Viitorul tot lotul să facă deplasarea tocmai pentru că unii fotbaliști ar fi intenționat să ia cartonașe cu CSMS Iași pentru a nu mai avea drept de joc la Ovidiu și a intra mai rapid în vacanță.
Toate aceste lucruri se întâmplă după ce jucători reprezentativi ai echipei, oameni de gol, precum Istvan Fulop sau Matulevicius nu prea mai joacă, tot acuzând accidentări, sau mai nou, cazul lituanianului, o... răceală.
CLICK ȘI VEZI ELIMINĂRILE
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024