Şefii societăţii de salubrizare Urban Serv vor ca maşinile care ridică deşeurile menajere să fie dotate cu GPS-uri. Aceste dispozitive vor eficientiza activitatea de colectare, susţine Simion Drelciuc directorul societăţii.
Într-o primă etapă ar urma să fie achiziţionate 17 astfel de dispozitive, ajungându-se ulterior până la 20.
„Am luat această hotărâre deoarece în perspectiva pe care o avem noi, dotarea cu GPS-uri a maşinilor ne face mai eficientă activitatea de colectare a deşeurilor în sensul că se optimizează traseele pe care se deplasează aceste maşini, ştim exact cantitatea de combustibil care este consumată, ştim exact timpii de staţionare la fiecare platformă”, a declarat
Simion Drelciuc, directorul Urban Serv. Acesta a mai spus că în acest fel vor putea avea si o evidenţă a cantităţilor de deşeuri care se depun în containere - într-o platformă zilnic acestea diferă de la o pubelă la alta - şi vor putea trimite cât mai repede o maşină să ridice gunoiul din zona în care containerele sunt deja pline.
De asemenea, a mai precizat că le va fi de mare ajutor şi în perioada de iarnă, când vor exista urgenţe nu va mai fi nevoie să aştepte să se întoarcă maşina de pe traseu, ci va fi direcţionată în zona respectivă. Pentru dotarea maşinilor cu dispozitive GPS directorul societăţii a purtat discuţii cu două firme din domeniu şi deja a ajuns la o înţelegere cu una dintre ele, mai exact va plăti lunar suma de 300 de euro după ce aparatele vor intra în custodia societăţii Urban Serv.
CITEŞTE:
Control la utilajele Urban Serv cu primar, vice şi şefii societăţii – FOTO&VIDEO