Liberalii au anunțat că în prezent se derulează procedura pentru a identificarea unui candidat serios.
Preşedintele Autorităţii Naţionale, Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) are zilele numărate, iar în prezent derulăm o procedură pentru a identifica un candidat serios, a anunţat, miercuri, premierul Ludovic Orban.
"Are zilele numărate (Geronimo Brănescu, preşedintele ANSVSA n.r.). Evident că derulăm o procedură pentru a identifica un candidat serios care să preia răspunderea conducerii ANSVSA. Când îl vom decide, îl vom schimba", a spus, potrivit Agerpres, Ludovic Orban.
Premierul a subliniat că a i-a solicitat ministrului Agriculturii să-l invite şi pe preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, la MADR pentru că "din păcate există un risc important care să afecteze România ca urmare a nerespectării planului de acţiune privind combaterea pestei porcine africane".
În cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament din 29 octombrie, Adrian Oros anunţa că va cere premierului schimbarea conducerea ANSVSA în primele zile după preluarea mandatului, pentru că a demonstrat în doi ani de zile că nu poate face faţă de când pesta porcină africană "evoluează sălbatic la noi în ţară".
Premierul a fost prezent miercuri la preluarea mandatului de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către Nechita-Adrian Oros.
Botoșăneanul Mihai Țurcanu, fost europarlamentar și lider important în cadrul PNL, este cel mai solid nume pe lista celor care ar putea prelua conducerea ANSVSA, scrie presa centrală.
Așadar, la acest moment, conform surselor Agrointeligența – Agrointel.ro, cel care este în discuții pentru a prelua șefia ANSVSA este Mihai Țurcanu. Fost europarlamentar, Țurcanu a mai condus Autoritatea în perioada 23 mai 2012 – 13 martie 2013. Este recunoscut ca o persoană neconflictuală, ca un profesionist care găsește și implementează soluții. Mai mult, de numele lui Țurcanu se leagă și cea mai importantă modernizare a sistemului național de monitorizare a bolilor la animale, un element-cheie ce poate sta la baza nominalizării sale, scrie sursa citată.
De precizat că numele lui Mihai Țurcanu se află și printre cele posibile pentru a prelua conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), însă cel mai probabil, Țurcanu va reveni la ANSVSA. Pe lângă Mihai Țurcanu, pe lista de posibili șefi la ANSVSA se mai află încă două nume mai puțin cunoscute opiniei publice, dar care sunt, de asemenea, buni profesioniști. Este vorba despre Robert Chioveanu, în prezent șef Serviciu pentru Siguranță Alimentară în cadrul ANSVSA, și de Alex Dima din cadrul DSVSA Cluj.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Paul Papp după eșecul cu Botoșaniul: Am fost penibili
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
FINAL: Ei sunt cei care vă cer votul pentru Primărie și Consiliul Județean – LISTA
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Incendii unul după altul la Botoșani: CUM se expun pericolului unii botoșăneni
Gabriela Erdic
May 02, 2024