O poluare masivă a aerului a avut loc în mai multe judeţe din Regiunea de Nord-Est dar şi în Republica Moldova.
Un cercetător ieşean atrage atenţia că luni, 5 martie 2018, din cauza unei inversiuni termice, în mai multe judeţe din estul ţării vor apărea poluări majore la sol.
Conf. dr. Silviu Gurlui, de la Facultatea de Fizică a Universităţii „Al. I. Cuza“, cercetător în cadrul Laboratorului de Optica Atmosferei, Spectroscopie şi Laseri LOA-SL, a făcut noi măsurători în Iaşi. Acesta a atras atenţia că luni dimineaţă, din cauza unei „inversiuni termice puternice în Moldova, pentru Iaşi, Paşcani, Botoşani, Suceava, Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, Romna, Bacău, Vaslui şi Bârlad vor fi mari şanse de poluare majoră la sol (fumul, praful, noxele vor bălti într-un nor dens aproape de sol). Acelaşi lucru se va produce şi în Republica Moldova, pe tot teritoriul ţării“, scrie Adevărul
Andrei Constantin a comentat la postarea cercetătorului: „În Dacia la ora 7:30 se simţea un iz puternic de motorină şi era un aer greu de suportat. Bănuiesc că şi aici au fost depăşite limitele de vreo 3-4 ori azi dimineaţă. De obicei în Dacia e mai curat aerul, dar inversiunea termică de azi dimineaţă a făcut aerul insuportabil“.
PM2.5 reprezintă cele mai periculoase pulberi în suspensie (fire de praf) detectabile în aer în special în oraşele mari. Aceste particule pătrund adânc în plămâni, sunt greu de îndepărtat şi provoacă o reacţie a sistemului imunitar. Acest tip de particule provin din praful de pe stradă, noxele de la centrale termice şi industriale, combustia de orice fel, trafic sau şantiere neprotejate.
Deși Botoșaniul apare în lista județelor în care aerul era irespirabil, se pare că nu fost probleme.
„Nu au fost depășiri care să iasă din limitele admisibile. Categoric nu au fost depășiri. Depășirile apar în perioada imediat următoare, după sezonul acesta rece fiindcă s-a împrăștiat nisip și altele și când aceste pulbere se vor usca și vor fi antrenate de mașini vor mai avea loc depășiri”,
Eugen Mateciuc, director Agenția pentru Protecția Mediului (APM)
De altfel, directorul APM afirmă că în tot anul 2017 au fost 23 de depășiri la pulbere. Totodată, a menționat faptul că de altfel este în lucru la Consiliul Județean un plan de menținere a calității aerului.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024