Primăria Dorohoi a primit aviz favorabil la studiul de fezabilitate pentru construcţia unei grădiniţe în cartierul Plevna. Acesta a fost eliberat de comisia de avizare, constituită şi aprobată prin decizia ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Conform
proiectului (foto), unitatea de învăţământ va avea 10 săli de clasă în care îşi vor desfăşura activitatea 240 de copii şi potrivit conducerii Primăriei valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 2,5 milioane de lei, fonduri asigurate de MECTS, în timp ce utilităţile vor fi suportate de municipalitate. Grădiniţa cu program normal nr. 3 va fi construită pe un amplasament aflat în proprietatea municipalităţii. Primarul spune că în sarcina municipalităţii cade realizarea utilităţilor, mai exact branşamentele elctrice, de gaz, racordurile la reţeaua de apă şi canal, precum şi amenajarea şi dotarea spaţiilor de joacă din curtea grădiniţei.
„În proiect este prins şi amenajarea unui parc de joacă pe care îl vom realiza noi, Primăria. În două luni de zile urmează avizarea proiectului în comisia interministerială, după care ar urma perioada de contractare, organizarea licitaţiei pentru lucrările de execuţie. Apreciez că în toamnă vor începe lucrările, termenul de execuţie fiind de un an de zile”, a declarat
Dorin Alexandrescu pentru
RealitateaDorohoiană.ro. Acesta a adăugat că, în câteva zile, municipalitatea urmează să primescă un aviz similar şi pentru Grădiniţa cu program prelungit nr. 6, din apropierea Muzeului de Ştiinţe ale Naturii, care va fi construită pe terenul liber din curtea actualei unităţi de învăţământ.