După ce a anunţat că va deschide oficial unitatea educaţională pentru învăţământ preşcolar din cartierul ANL Cişmea, primarul Ovidiu Portariuc a revenit asupra declaraţiei şi a prelungit termenul până la începutul lunii ianuarie din anul 2014.
Iniţial intenţia edilului şef a fost ca micuţii care locuiesc în marginea oraşului să se bucure de un cadou de la Moş Crăciun prin care să nu mai parcurgă zilnic drumul până la grădiniţele din municipiu. Însă cum sărbătorile mai taie din elanul muncii, lucrările la unitatea de învăţământ au fost finalizate în proporţie de 95% în jurul datei de 23 decembrie când ar fi urmat să fie gata.
„
Important e ca la începutul anului să se deschidă grădiniţa. Să se formeze grupele. Eu încerc prin aceste declaraţii să pun presiune şi pe cei care lucrează şi care trebuie să-şi asume nişte date şi să lucreze. Acum că se mai întârzie o zi sau două, important este să nu se întârzie mai mult”, a explicat
primarul situaţia.
Ovidiu Portariuc a mai menţionat că nu va aplica vreo sancţiune cum anunţase la momentul efectuării unei vizite de lucru la grădiniţa de la ANL Cişmea, în spiritul sărbătorilor de iarnă.
(G.E.)
CITEŞTE:
Primarul apostrofat la ANL Cişmea: Mai dați afară din Primărie FOTO&VIDEO
[[banner]]