Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 30 aprilie 2016, pe un drum din județul Botoșani, iar mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat patru echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, printre care descărcarea grea de la Detaşamentul Botoşani, TIM şi SMURD, iar din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) au intervenit două echipaje. Din primele informații, evenimentul rutier soldat cu șase victime a avut loc pe strada Bazarului, din orașul Darabani, acolo unde trei autoturisme și o căruță în care se aflau mai multe persoane, au intrat în coliziune. În urma impactului puternic, o fată în vârstă de 22 de ani a rămas încarcerată într-un autoturism marca VW Golf, după ce a fost izbită de un Audi. Ea fost descarcerată de pompieri și transportată cu autosanitara TIM la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati (UPU). De asemenea, alte trei persoane, cu vârste între 14 şi 78 ani, bărbaţi, au fost transportaţi de SMURD şi SJA la Spitalul municipal Dorohoi, cu politraumatisme. Două persoane au refuzat să fie transportate la spital. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele producerii accidentului.
Lege nouă pentru românii care vor să își construiască o casă: Nu vor mai avea nevoie de autorizație
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Rafturi industriale drive-in. De ce reprezintă soluţia perfectă pentru depozitarea în volume mari
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Sporuri pentru vechimea în muncă: Cine sunt beneficiarii în 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Deputatul Budăi și mega scandalul Nordis: Nu există conotații politice în acest caz
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis: Poate că viața înseamnă și altceva
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile