Polițiștii Secției Rurale Mihăileni au reușit vineri să evite o deflagrație similară celei înregistrate săptămâna trecută în municipiul Botoșani.
Potrivit Opinia de Dorohoi, postul de poliție Vârfu Câmpului a fost sesizat de un bărbat, printr-un apel 112, cum că, un vecin, Dinu B. intenționează să se spânzure în casă după care vrea să se incendieze în interior.
Omul a spus fără să respire că bărbatul, care a fost recent părăsit de consoartă, i-a dat un bilet în care scrie că se spânzură, își cere iertare și îl atenționează că va arunca casa în aer, condiții în care îl sfătuiește să i-a măsuri pentru ca focul să nu ajungă și la gospodăriile vecine. Polițișții au ajuns imediat însă acesta era deja baricadat în casă. Cum încercările de a sparge ușa au eșuat și din interior se simțea miros de gaz, oamenii legii nu au mai stat pe gânduri și au chemat în ajutor pompierii, echipaje SMURD și ambulanța.
Până să ajungă aceștia una din încăperi a fost cuprinsă de flăcări. Imediat ce pompierii au ajuns în Ionășeni, aceștia au forțat ușa casei și au reușit să-l scoată pe bărbat care nu a suferit arsuri severe însă era intoxicat cu monoxid. Nici butelia care era deschisă nu a apiucat să explofeze, flăcările distrugând după cum spun salvatorii, doar furtunul din cauciuc. La fața locului sunt acum polițiștii care fac cercetări.
Mașini pericol public în Botoșani, amenzi și certificate retrase de RAR
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Casă cuprinsă de flăcări în miez de noapte, pompierii au intervenit la timp
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Două amicale cu echipe din Republica Moldova pentru FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Botoșăneanca Simona Radiș desemnată sportiva anului 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile