Un echipaj a Serviciului Județean de Ambulanță a fost solicitat joi, 23 iulie 2015 la Direcția de Taxe și Impozite din municipiul Botoșani pentru a prelua o femeie care s-a prăbușit din picioare, în timp ce stătea la rând pentru a-și achita dările la stat.
Astfel, în jurul orei 13.00, medicii de pe ambulanță au ajuns în incinta instituției de stat și au preluat-o pe femeia însărcinată, care nu a mai suportat căldura și și-a pierdut cunoștința, în timp ce aștepta să-i vină rândul la un ghișeu. Odată ajunsă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, tânăra mămică a primit îngrijiri medicale, iar cel mai probabil medicii o vor ține sub observație pentru ca nu cumva să-i fie pusă sarcina în pericol.
Reamintim că meteorologii au anunțat în această perioadă temperaturi ridicate la Botoșani. De aceea, cetățenii sunt sfătuiți să consume cât mai multe lichide şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 16.00.
(Ș.V.)
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024