O grefieră la Judecătoria Alba Iulia, originară din Vâlcea, care obţinuse postul scos la concurs de Curtea de Apel Alba Iulia la sfârşitul anului trecut cu note foarte bune, a fost găsită, vineri, spânzurată în apartamentul pe care îl închiria.
Potrivit IPJ Alba, tânăra de 26 de ani, originară din Vâlcea, care lucra ca grefieră la Judecătoria Alba Iulia, a fost găsită spânzurată vineri, în apartamentul în care locuia în chirie, transmite Mediafax. Tânăra locuia împreună cu o colegă de serviciu care a plecat mai devreme de acasă şi, sesizând că grefiera nu a ajuns la muncă, l-a rugat pe proprietarul apartamentului să verifice. Proprietarul a găsit uşa descuiată şi cadavrul tinerei, anunţând imediat Poliţia. Cadavrul a fost ridicat de medicii legişti în vederea efectuării necropsiei, iar cercetările continuă. Tânăra obţinuse unul din posturile scoase la concurs de Curtea de Apel Alba Iulia la sfârşitul anului trecut, luând note foarte bune la cele trei probe şi promovând examenul cu media generală peste 9.00.
CITEȘTE: Scandal în sistemul judiciar: O grefieră de la Judecătorie face senzație cu poze…fierbinți
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024