Marți, 10 mai 2016 președintele PSD Botoșani, Ovidiu Portariuc a depus la Biroul Electoral al Circumscripției nr. 1 al Municipiului Botoșani, o plângere împotriva principalului său competitor politic care, în opinia sa, și-ar face campanie electorală prin intermediul afișelor electorale, în locuri nepermise de lege.
În contestație, liderul social-democrat a arătat că PNL și candidatul Cătălin Flutur au mai multe afișe lipite pe unele proprietăți private de pe strada Popa Șapcă și Aleea Crizantemelor. Neoficial, circulă informaţia că respectivele case pe gardurile cărora au fost lipite afișele ar fi părăsite temporar, proprietarii fiind plecați în străinătate.
Deocamdată, aceste zvonuri rămân însă la nivel de folclor având în vedere faptul că în plângere nu ar fost depuse și probe din care să reiasă că proprietarii caselor nu și-ar fi dat acordul pentru lipirea afișelor pe gardurile lor. Iar pentru dovedirea plângerii, ar fi trebuit ca membrii BECM, judecători sau reprezentanți ai partidelor ,să se deplaseze personal în zonele menționate în plângere pentru a verifica aceste fapte.
De altfel, pe strada Popa Șapcă afișe cu candidații PNL se află lipite pe gardurile mai multor case. La una dintre acestea o tânără a arătat că mama sa și-a dat acordul pentru publicitatea electorală.
Unele case par într-adevăr părăsite însă, întrebați, oamenii din zonă au arătat că : ”este exclus să se lipească așa, fără acordul proprietarului” și că multitudinea de afișe se datorează faptului că în zonă, ar locui un liberal.
Ca atare, plângerea formulată de Ovidiu Portariuc a fost respinsă cu majoritate de voturi, fiind de acord cu decizia, inclusiv reprezentantul PSD din BECM.
”Membrii Biroului Electoral, în majoritate, consideră că prezenta plângere nu dovedește reaua credință în afișarea electorală în alte locuri decât cele speciale de afișaj, nefiind depuse probe din care să reiasă că proprietarul, administratorul sau deținătorul clădirii pe care s-au afișat materiale electorale, nu și-ar fi dat acordul”
Decizia BECM Botoșani
În sens invers, candidatul PNL Cătălin Flutur a depus la rându-i o plângere cu o zi înainte prin care a contestat faptul că pe panourile competitorilor săi politici, printre care și PSD, au fost lipite mai multe afişe.
Această contestație a fost admisă.
”Admite plângerea formulată de PNL Botoșani, dispune ca partidele și formațiunile politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaților independenți care participă la alegeri pe raza Circumscripției Electorale Nr. 1 Botoșani să aplice câte un singur afiș electoral pe panourile destinate în acest scop”
Decizia BECM Botoșani
Membrii Biroului Electoral al Circumscripției nr. 1 au impus ca în termen de 24 de ore de la publicarea acestei hotărâri partidele și candidații să se conformeze acestei decizii.
Vot în spatele gratiilor: Sute de deținuți au votat pentru viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Bărbat imobilizat de jandarmi după ce a făcut scandal în două secții de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Ora 19:00 – Botoșani la coada clasamentului la prezența la vot
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024