Pompierii botoşăneni anunţă o descoperire neobişnuită şi periculoasă joi, la Mănăstirea Doamnei, unde un bărbat a găsit un element de muniţie la marginea unui drum din localitate, în timp ce efectua lucrări de reamenajare a unui pod.
Solicitaţi să intervină, pirotehnicienii botoşăneni au stabilit că este vorba de o grenadă de mână defensivă, în perfectă stare de funcţionare şi care putea exploda la orice acţiune mecanică. Cel mai probabil, muniţia a fost adusă odată cu piatra folosită pentru refacerea infrastructurii. Muniţia a fost ridicată şi transportată în poligonul de la Copălău în vederea distrugerii la o dată ulterioară.
Pirotehnicienii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024