Executorul judecătoresc Cristian Rusu a scos din nou la vânzare vila unui fost om de afaceri. Iar preţul este cu 25% redus faţă de valoarea evaluată a imobilului.
Acesta aparţine lui Cristea Petraru, fost administrator la SC C&C Company SRL, cel care ar fi controlat şi compania de construcţii SC Dany Ema SRL, dar şi soţiei sale, Estera. Imobilul este unul impozant, cu parter, două etaje şi o suprafaţă construită de 338 metri pătraţi, fiind ridicat în Calea Naţională. Casa este situată pe un teren de 1.837 mp, care se află de asemenea la vânzare.
Preţul, deşi diminuat faţă de raportul evaluatorului, este însă acelaşi de patru ani, răstimp în care executorul din Rădăuţi nu a reuşit să găsească vreun doritor.
Acţiunea acestuia survine unui credit contractat tocmai în 2006, astfel încât, cu tot cu penalităţi şi cheltuieli de executare silită, s-a ajuns la un debit cumulat de 1,8 milioane de lei.
Somaţii privitoare la clădirea în cauză au mai emis, începând cu 2010 şi executorii Vasile Manoilă, Carmen Şfaiţer – Sorin Gavriliuc, SCP Secrieru şi Asociaţii. La capitolul „imobilul urmărit are următoarele sarcini” se menţionează şi o ordonanţă din 2012 a DNA Suceava.
De altfel, în 2015, Cristea Petraru, în fosta sa calitate de administrator al SC C&C Company SRL, a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, ambele în formă continuată.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada octombrie 2006 – noiembrie 2008, Cristea Petraru, în calitate şi de responsabil legal al Proiectului „Înființare abator mixt bovine și ovine, comuna Mihai Eminescu, sat Cătămărăști-Deal, jud. Botoșani”, a indus în eroare Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, utilizând mai multe documente cu conținut fictiv (procese–verbale de licitații și oferte ale firmelor participante), modalitate prin care a cauzat un prejudiciu bugetului național în sumă de 1.652.943 lei.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpați.
FOTO: StudioBoema.ro
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024
Candidații PNL Botoșani invită la dezbateri publice candidații PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024