Greva din spital mutată la ușa lui Iliuţă: O lună sau două fără salarii - VIDEO&FOTO
Sindicalistii din cadrul Sindicatului Sanitas, au declanșat luni de la orele 8:00 greva de avertisment mult anunţată. După ce au protestat în fața Spitalului Județean timp de aproximativ jumătate de oră, salariații au mers către biroul managerului, Viorel Iliuță și i-au prezentat nemulțumirile pe care le au dar și problemele cu care se confruntă.
"Ne scuipă, ne înjură, ne lovesc"
Cei aproximativ 40 de salariați care au protestat și-au manifestat nemulțumirea în ceea ce privește tichetele de masă restante și faptul că nu primesc bani pentru echipamentele de muncă pe care sunt nevoiți să le cumpere cu resurse din propriile buzunare.
De asemenea angajații s-au plâns și de normarea la minim, dat fiind faptul că numărul lor este mult prea mic pentru a face față tuturor pacienților. "Suntem expuși riscurilor. Sunt bolnavi care ne înjură, ne scuipă, ne lovesc, cum să facă față o singură asistentă la patru bolnavi agresivi? Noi suntem expuşi bolilor, sunt colegi bolnavi care nu primesc bani pentru medicamente. Vrem să primim şi noi sporuri ca cei de la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru că la ei pacientul stă o oră şi apoi ajunge la noi să îl îngrijim şi stă şi câte o săptămână", a spus un cadru medical.
"Nu mai putem interveni"
După ce salariații și-au prezentat ofurile în fața conducerii, managerul unității spitalicești le-a spus că știe despre problemele cu care se confruntă, însă nu poate face nimic să îi ajute în contextul în care finanțarea nu este corespunzătoare. "Nemulțumirile sunt îndreptățite, pentru simplul motiv că bugetul alocat spitalului este foarte mic. Din păcate, asupra bugetului de anul acesta, care este deficitar, nu mai putem interveni. Nu se poate asigura tot ce doriţi dumneavoastră, pentru că avem datorii, iar conturile blocate. Lucrurile dacă merg în continuare aşa nu vor fi deloc bune pentru spital", a spus Viorel Iliuţă. [[banner]]
"S-ar putea să fim nevoiţi să stăm o lună sau două fără salarii"
Managerul le-a transmis salariaților că la semnarea contractului următor cu Casa de Asigurări de Sănătate, vor trebui să fie foarte fermi și să negocieze pentru o finanțare mai bună. El a precizat că dacă va fi necesar, salariații vor sta o lună, două fără salarii.
"Anul viitor în contractul cu Casa va trebui să punem datele pe masă să arătăm ce facem şi va trebui să negociem mai ferm, mai dur în aşa fel încât să putem obţine o finanţare mai bună. Este foarte posibil şi anunţ de pe acum să nu acceptăm ceea ce ne pune Casa pe masă şi s-ar putea să fim nevoiţi să stăm o lună sau două fără salarii. Vă spun ce se întâmplă ca sa vedeţi care este situaţia. Nu mai trebuie să acceptăm acel buget care nu acoperă cheltuielile spitalului", a mai spus Viorel Iliuţă. În final în jurul orei 10:00, salariații s-au întors la locul de muncă, însă au amenințat cu greva generală pe termen nelimitat, dacă până pe data de 28 noiembrie nu vor primi o soluție din partea Ministerului Sănătății. (A.D)