Cadrele didactice de la trei unităţi de învăţămînt din Botoşani au intrat joi în grevă. Ele protestează în acest fel faţă de asumarea de către Guvern a răspunderii pe seama legii educaţiei, precum şi dezacordul faţă de legea salarizării bugetarilor.
Totodată, acţiunea s-a declanşat şi în semn de solidaritate cu profesoara Cristina Anghel din Caracal, aflată de peste 50 de zile în greva foamei. „Un om moare pentru o cauză şi noi nu putem face grevă o zi şi să ne taie din salariu?” a întrebat Maria Ţiprigan, lidera judeţeană a Sindicatului Învăţămîntului Preuniversitar. Astfel, s-au închis şcolile din Conceşti, Manoleasa şi cea specială din Botoşani. Lor li s-a adăugat liderul SIP de la Zlătunoaia, care a intrat în grevă după ce inclusiv părinţi clasei la care era învăţător şi-au dat acceptul pentru ca acesta să întrerupă lucrul, iar ei să nu-şi trimită copiii la cursuri.
Lidera SIP a dezavuat însă poziţia celor de la Liga Sindicatelor din Învăţămînt, care au optat pentru o grevă japoneză. „În timp ce unii se sacrifică, alţii pun problema unei singure zile. Înseamnă că nu s-a tăiat destul din salariu”, a mai spus Maria Ţiprigan. Potrivit acesteia, ziua de grevă costă cadrele didactice între 20 şi 50 de lei.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Artiști din Republica Moldova expun la Botoșani: CÂND are loc vernisajul
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile